Înalpreasfințitul Părinte Varsanufie: „Maica Domnului este acoperitoare, apărătoare, mijlocitoare și ajutătoare a creștinilor”
„Maica Domnului este Maica tuturor celor ce cred în Fiul ei și s-a arătat izvor nesecat de milostivire pentru toți cei necăjiți și împovărați. După adormire, stă lângă Fiul său mai presus de orice ierarhie cerească şi pământească. De aceea, este mai cinstită decât heruvimii și mai preamărită decât serafimii”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, duminică, 15 august, la Mănăstirea Vârful lui Roman.
„Se cădea - zicea Sfântul Ioan Damaschin în Omilia a II-a la Adormirea Maicii Domnului – ca Preasfânta Născătoare de Dumnezeu să fie venerată de toate creaturile. Coboară, Doamne, plătește Maicii Tale pentru grijile pe care Ți le-a purtat și spune-i, într-o dulce șoptire: vino la mine, prea frumoasa și cea mai de aproape a mea... Tu Mi-ai dat ceea ce aveai, împărtășește-te acum de bunurile Mele! Vino, Maică, la Fiul Tău, vino să împărățești cu El!”.
„Cea plină de har” (Luca I, 28) s-a învrednicit a se bucura de o cinstire aparte încă din timpul vieții, fiind înconjurată de dragostea celor din jurul Mântuitorului. Încă din Vechiul Testament exista un întreg șir de simboluri și analogii referitoare la Maica Domnului: „rugul cel aprins” (Ieșirea III, 2), „Chivotul legii” (Numeri XVII, 4), „Toiagul lui Aaron ce a odrăslit” (Numeri XVII,8), „mana cerească preadulce” (Psalmul LXXVII, 28), „cortul lui Avraam”, tipul „cortului pântecelui Cuvântului” (Facerea XVIII, 1), „muntele lui Daniel din care s-a desprins piatra cea unghiulară, Hristos, dar netăiată de mână omenească” (Psalmul CXVII, 22), „ușa cea pecetluită pe care numai Domnul va umbla fără a o deschide” (Iezechiel XLIV, 2-7, cetatea Sionului, „Acropola tuturor bisericilor” (Psalmul XLVII, 2), strămutare a Chivotului de pe pământ la cer, „timpanul cel duhovnicesc” în fața căruia „vor cădea zidurile Ierihonului” (Iosua VI, 20).
Prin Maica Domnului s-a realizat înomenirea Fiului lui Dumnezeu şi s-au deschis porţile cerului. Ea este locaş al binecuvântărilor și visteria bunătăţilor, săvârşind mijlocirea către Fiul Său. Toți cei care vor trăi cu evlavie și cu frică de Dumnezeu și nu se vor lenevi în câștigarea virtuților o vor avea ocrotitoare pe Maica Domnului”, a accentuat Înaltpreasfinția Sa.