rugăciune
-
Rugăciune pentru luminarea minţii
Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, luminează minţile copiilor noştri cu harul Tău cel dătător de viaţă. Tu, Care dai celor înţelepţi înţelepciunea şi celor pricepuţi priceperea, trimite peste ei Duhul Tău cel Sfânt, dătătorul înţelepciunii, al cunoştinţei şi al înţelegerii. Tu i-ai luminat pe aleşii Tăi în toată vremea. Tu i-ai insuflat pe cei trei mari dascăli ai lumii şi Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul şi Ioan Gură de Aur şi s-au arătat vase alese ale sfinţeniei, răspândind în lume dreapta credinţă.
23 Iunie 2015 -
Rugăciunile de mulțumire după Dumnezeiasca Împărtășire
Trupul Tău cel sfânt, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, să-mi fie mie spre viața de veci, și Sângele Tău cel scump, spre iertarea păcatelor. Și să-mi fie mie Împărtășania aceasta spre bucurie, spre sănătate și spre veselie. Și la înfricoșătoarea și a doua venire a Ta, învrednicește-mă pe mine, păcătosul, să stau de-a dreapta slavei Tale, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale și ale tuturor sfinților Tăi. Amin.
23 Iunie 2015 -
Acatistul Sfântului Marelui Mucenic Teodor Stratilat
Cu numirea oştirii celei adevărate, purtătorule de chinuri al cerescului Împărat, voievod preabun te-ai făcut, Teodore. Căci cu armele credinţei te-ai oştit înţelepţeşte şi ai biruit cetele demonilor şi purtător de biruinţă viteaz te-ai arătat. Pentru aceasta, pe tine cu credinţă pururea te fericim.
23 Iunie 2015 -
Rugăciune pentru vrăjmaşi
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cel Unul născut din Tatăl, mai înainte de veci, Care de bună voie ai primit moartea pe cruce pentru mântuirea neamului omenesc şi ca un mieluşel fără de glas împotriva celui ce-l înjunghie, aşa nu Ţi-ai deschis gura, căci pe cruce fiind răstignit între cei doi tâlhari şi batjocoririle de la cei potrivnici primind, spre cer Ţi-ai ridicat ochii şi cu bunătate Te-ai rugat: „Părinte! Iartă-le lor, că nu ştiu ce fac”.
23 Iunie 2015 -
Rugăciunea orfanului
Doamne, Dumnezeule, pierdut-am pe părinţii mei preaiubiţi, pe care nu-i voi mai vedea în viaţa mea, ar trebui să deznădăjduiesc, dacă n-aş şti că nimic în lume nu se întâmplă fără voia Ta şi că Tu eşti Tatăl orfanilor. Milostiveşte-Te, deci, şi spre mine, şi fii mie Tată în toate zilele vieţii mele.
23 Iunie 2015 -
Altă rugăciune de pocăinţă (a regelui Manase)
Doamne Atotţiitorule, Dumnezeul părinţilor noştri, al lui Avraam, al lui Isaac şi al lui Iacob şi al seminţiei lor celei drepte, Cel ce ai făcut cerul şi pământul cu toată podoaba lor, Care ai legat marea cu cuvântul poruncii Tale, Care ai încuiat adâncul şi l-ai pecetluit cu numele Tău cel temut şi slăvit, înaintea Căruia toate se tem şi tremură din pricina atotputerniciei Tale, pentru că nimeni nu poate să stea înaintea strălucirii Tale şi nesuferită este mânia urgiei Tale asupra celor păcătoşi.
23 Iunie 2015 -
Rugăciune pentru copilul căzut în păcat
Doamne Iisuse Hristoase, Cel Ce ai venit în lume nu pentru cei drepţi, ci pentru cei păcătoşi, vino şi în ajutorul fiului meu (numele), ridicându-l din căderea în care se află. Nu-l lăsa pe el, Preabunule Doamne, să fie batjocorit de diavol, nici să îşi întineze sufletul prin păcate şi fărădelegi.
23 Iunie 2015 -
Rugăciune pentru ocrotirea de grindină
Doamne Atotputernice, Stăpânul şi Dumnezeul nostru, Părinte, Fiule şi Duhule Sfinte, ştim că am greşit la cer şi înaintea Ta, şi am mâniat bunătatea Ta, şi am pornit certarea Ta spre noi, şi suntem vrednici de cea mai cumplită certare a Ta. Însă, ştiind iubirea Ta de oameni că precum Îţi e slava, aşa şi bunătatea şi milostivirea, cădem cu umilinţă la marea Ta milostivire şi Te rugăm pe Tine, Cel ce nu vrei moartea păcătoşilor, îmblânzeşte-Ţi şi-Ţi întoarce groaznica Ta mânie de la noi, credincioşii robii Tăi, şi nu ne pierde cu dreapta Ta mânie, întru fărădelegile noastre.
23 Iunie 2015 -
Rugăciunea unui soţ pentru soţia sa
Dumnezeul meu, Tu mi-ai dat o soţie ca tovarăşă nedespărţită a vieţii mele şi să-mi fie părtaşă soartei în timpul călătoriei mele pe pământ. Fă, Preabunule, să cunosc că încredinţându-mi această fiinţă, din mâinile Tale mi-ai încredinţat-o, să-i fac fericirea şi să lucrăm împreună virtutea; că floarea frumuseţii, blândeţii şi a bunătăţii fiind însuşirile firii sale, totdeauna este supusă, prin însăşi firea sa, la felurite slăbiciuni şi neputinţe. Ajută-mi să nu fiu asupritor şi nedrept cu ea. Să nu pretind lucruri mai presus de puterile ei şi împotriva dreptului cuvânt.
23 Iunie 2015 -
Canon de rugăciune către puterile cerești și către toți sfinții
Cuvinte cel fără de început, pentru sfințitele rugăciuni ale Heruvimilor, Serafimilor, ale Stăpâniilor, Scaunelor, ale Puterilor celor dumnezeiești, ale Îngerilor, Arhanghelilor, ale Căpeteniilor și Domniilor, dăruiește-ne milele Tale cele mari, ca un iubitor de oameni. / Ajută-mi, Înaintemergătorule al Domnului, rugând pe Hristos; și voi, ceata prorocilor, adunarea Apostolilor, mulțimea mucenicilor, rugați pe Stăpânul tuturor să mă mântuiască pe mine, cel cuprins de multe păcate.
23 Iunie 2015 -
Acatistul Sfintei Muceniţe Filoteea
Întru răbdarea ta ţi-ai agonisit plata ta, Fericită Filoteea, întru ispite neîncetat răbdând, în bătăi suferind, în necazuri binevoind, pe săraci miluindu-i şi pe flămânzi săturându-i; roagă-te lui Hristos Dumnezeu, bună fecioară, să se mântuiască sufletele noastre.
23 Iunie 2015





