Eşti aici

Biserica Ortodoxă Română a cheltuit 100 milioane de euro pentru ajutorarea aproapelui în ultimii cinci ani

8 Aprilie 2017 / Comunicate de Presă

Biserica Ortodoxă Română lucrează permanent pentru binele aproapelui. Pe tot cuprinsul eparhiilor Patriarhiei Române se desfăşoară activităţi social-filantropice și medicale în 718 instituții și servicii sociale. În prezent se află în derulare 617 proiecte și programe sociale.

Numai în ultimii 5 ani pentru susținerea întregii activităţi de asistență socială și filantropică şi pentru sprijinirea sinistraților la nivelul Patriarhiei Române s-au cheltuit peste 100 milioane de euro. În anul 2016 valoarea cheltuielilor s-a ridicat la 21 milioane euro.

Dintre instituțiile sociale se evidențiază Aşezământul de copii Sf. Ierarh Leontie Rădăuţi situat în apropierea Mănăstirii Bogdana. Așezământul, destinat copiilor orfani și celor proveniți din familii dezorganizate, este cel mai mare de acest gen și găzduieşte peste 120 de copii şi tineri.

Zilnic, 50 persoane vârstnice beneficiază de îngrijiri paliative în centrul Sf. Nectarie din București.

În așezămintele de la Valea Plopului și Valea Screzii peste 500 persoane primesc adăpost și asistență.

De asemenea, au fost alocate fonduri și pentru construirea Clinicii Nera, amplasată pe lângă Mănăstirea cu același nume, unde vor fi îngrijiți bolnavii de cancer.

Ca o noutate, la sfârșitul anului 2015 a fost inaugurat la Bistrița primul Serviciu de Ambulanță din Patriarhia Română.

Printre așezămintele social-filantropice ale Bisericii noastre se regăsesc și cantine sociale și brutării,  instituții ce oferă servicii medicale și farmacii, centre de zi pentru copii și vârstnici, centre de tip familial, grădinițe sociale și  afterschool, locuințe protejate, centre de urgență (pentru persoane fără adăpost, pentru victime ale violenței domestice, pentru victime ale traficului de persoane) etc.

Sursa: basilica.ro

Alte articole despre: