Eşti aici

Ședința Anuală a Adunării Eparhiale

3 Februarie 2018 / Administrativ

Sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, sâmbătă, 3 februarie 2018, au avut loc lucrările Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Râmnicului.

Lucrările ședinței au fost precedate de slujba de Te Deum oficiată în Catedrala Arhiepiscopală Sfântul Nicolae de către Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

În continuare, în Sala Emaus a Casei Sfântul Ierarh Calinic au fost citite rapoartele pe sectoare care au reflectat complexitatea activităţilor desfăşurate în cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului în anul care a trecut. Membrii Adunării Eparhiale au luat act de amploarea lucrărilor Centrului Eparhial, protopopiatelor, parohiilor și mănăstirilor, cu referire la activităţile administrativ-bisericeşti, culturale, misionare, programele social-filantropice și proiectele educativ-religioase cu tinerii desfăşurate în cursul anului 2017.

Din rapoartele citite, s-a reținut că la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, s-au implementat, în decursul anului 2017, un număr de 46 de proiecte sociale. În același an, în Arhiepiscopia Râmnicului au beneficiat de ajutoare materiale în valoare totală de 411.708  lei un număr de 11.471 persoane. Un rol foarte important în activitatea social-filantropică din cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului îl are Biroul de Catehizare a rromilor, prin care s-a oferit posibilitatea unui număr de 500 de persoane de a participa la diverse pelerinaje sociale și au fost oferite obiecte de îmbrăcăminte și produse alimentare unui număr de 1.100 de beneficiari de etnie rromă. În cadrul acestui birou, în anul 2017 au fost implementate trei  proiecte social-filantropice importante: ,,Mirro ghiozdano – Ghiozdanul meu”, ,,Podema tatipen – Ghetuțe călduțe” și ,,Sănătatea rromilor”. Suma destinate activităților din cadrul acestui Birou de Catehizare pentru anul 2017 a fost de 180.503,05 lei.

Evenimentul central al anului 2017  în Arhiepiscopia Râmnicului a fost sfințirea Mănăstirii Suești din satul natal al Patriarhului Justinian Marina, din 22 octombrie 2017, când s-a inaugurat și „Casa Memorială Justinian Marina”. S-a accentuat contribuția Editurii Praxis a Arhiepiscopiei Râmnicului la intensificarea activităților misionar-pastorale și cultural-duhovnicești. Anul trecut au fost editate mai multe tipărituri, după cum urmează: opt cărți, șase numere ale buletinului eparhial Praxis, două numere ale revistei Martyria și opt CD-uri audio cu conținut duhovnicesc, în lectura unor mari actori, precum: Victor Rebengiuc, George Ivașcu, Tamara Buciuceanu Botez, Alexandrina Halic, Tora Vasilescu, Rodica Mandache, Marian Râlea etc. S-au organizat trei conferințe, șapte simpozioane, două lansări de carte, mai multe colocvii pe teme de zidire duhovnicească, precum și Tabăra Internațională de pictură „Credință și Artă”, ediția I, în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România.

Șapte biserici, monumente istorice, din cadrul  Arhiepiscopiei Râmnicului au început sau au continuat lucrările de restaurare, obținându-se  pentru altele trei și aprobarea proiectelor de restaurare cu finanțare din fonduri europene. 

În finalul ședinței, au fost formulate soluții și propuneri pentru intensificarea activită­ților în anul 2018, în concordanță cu programul-cadru stabilit de Sfântul Sinod: 2018 - Anul Omagial al unității de credință și de neam și Anul comemorativ al Făuritorilor Marii Uniri din 1918.

Alte articole despre: