„Prin iscusința Sfinților Daniil și Misail în lucrarea nevoințelor îndumnezeitoare, s-a înfăptuit o lucrare sfântă și sfințitoare”
„Sfinții Daniil și Misail au încredințat obștea monahală din sihăstriile de la Turnu că omul își împlinește menirea atunci când își îndreaptă cugetarea spre înălțimile duhovnicești. Pentru acești părinți isihaști, mântuirea însemna răspunsul dragostei lui Dumnezeu la dragostea omului față de Acesta, depășind orice putere de înțelegere”, a accentuat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la Mănăstirea Turnu, în ziua prăznuirii Sfinților Cuvioși Daniil și Misail.
Înaltpreasfinția Sa a arătat că „pentru părinții cu viețuire isihastă, totul se primește prin darul lui Dumnezeu, iar smerenia și dragostea primează între virtuțile plăcute lui Dumnezeu. În taina rugăciunii, ajutorul dumnezeiesc a devenit o certitudine pentru Sfinții Daniil și Misail, care au privit-o atât ca pe un remediu sufletesc.
În organizarea obștii de la Turnu se evidențiază rolul povățuitorului duhovnicesc, care a devenit măsura lucrării duhovnicești. Prin iscusința Sfinților Daniil și Misail în lucrarea nevoințelor îndumnezeitoare, dobândită prin cunoaștere, s-a înfăptuit o lucrare sfântă și sfințitoare, prin care inimile părinților din obște au devenit loc al luminării lui Hristos. În procesul de curățire, Duhul Sfânt }și face simțită prezența, împărtășind minții înțelesuri dumnezeiești și liniștire, ridicând mintea, prin dragoste, la înălțimile duhovnicești. Însă orice lucrare duhovnicească, oricât de virtuoasă ar fi, își pierde valoarea fără lucrarea harului dumnezeiesc, iar semnul existenței lucrării dumnezeiești în ființa omului este exprimată printr-o inactivitate a părții pătimitoare a sufletului, inima fiind cuprinsă doar de simțirea harului și nu de vreo altă simțire. Astfel, isihia devine mijloc și nu stare, ce folosește celor pătimași în a se despătimi.
Totodată, lucrând virtuțile, sfinții au dobândit starea de smerenie, adică o stare mai presus de fire. Smerenia este „haina” lui Dumnezeu ce îl îmbracă pe om, acesta devenind capabil de a cuprinde necuprinsul, este stare firească a omului luminat de har, seninătate a minții și expresia deplinei iubiri față de Dumnezeu și semeni”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie.
