„Iubirea față de aproapele se arată ca o vibrare firească a sensibilității sutașului, nepervertită de statutul său social”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie
„Dragostea lui Dumnezeu vădește adâncimea în care ne-am cufundat prin păcate, dar și culmile virtuților pe care ne așază când ne manifestăm cu milă și iubire față de aproapele nostru”, a subliniat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, duminică 5 iulie, la Mănăstirea Surpatele unde a fost cinstită Icoana Maicii Domnului Smolenskaia.
Tâlcuind pericopa evanghelică a duminicii, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre credința mărturisitoare a sutașului care mijlocește înaintea Mântuitorului vindecarea slujitorului său: „Deși aparent surprinzătoare, această apropiere a sutașului față de Mântuitorul Hristos devine un binecuvântat prilej de recunoaștere și de mărturisire a dumnezeirii Fiului lui Dumnezeu, pe mărturiile celor vindecați care se împărtășiseră din plinătatea darurilor Sale. Întâlnirea și dialogul dintre Domnul Iisus Hristos și sutaș urmate de săvârșirea minunii au loc în Capernaum, cetate considerată „patria Sa“ (Matei XIII, 54; Marcu VI, 1), datorită nenumăratelor minuni pe care le-a săvârșit acolo.
Cu toate acestea, minunile nu au condus la transformarea duhovnicească a locuitorilor, deși înșiși păgânii, cum este și acest sutaș, recunosc și mărturisesc dumnezeirea Sa: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai spune un cuvânt şi se va vindeca sluga mea” (Matei VIII, 8). Lumina faptelor Sale era ascunsă sub vălul necredinței multora și, de aceea, Capernaumul este plâns de Mântuitorul înainte de patima Sa: „Şi tu, Capernaume! N-ai fost înălţat până la cer? Până la iad te vei coborî. Căci, de s-ar fi făcut în Sodoma minunile ce s-au făcut în tine, ar fi rămas până astăzi” (Matei XI, 23).
Iubirea față de aproapele așezată de Mântuitorul drept criteriul ultim de la Judecata de Apoi se arată ca o vibrare firească a sensibilității sutașului nepervertită de statutul său social, de funcția de conducere de care se bucura. Se prezintă ca un om disciplinat, aflat deopotrivă în stare de ascultare și de comandă, înțelegând puterea cuvântului care poate transforma viața omului: „ci numai spune un cuvânt şi se va vindeca sluga mea. Că şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaş şi-i spun acestuia: Du-te! Și se duce. Și celuilalt: Vino! Și vine. Și slugii mele: Fă aceasta! Și face”. Așadar, sutașul știa că era suficient ca Acela Care avea „autoritate asupra slăbiciunilor omenești” să poruncească pentru a fi vindecat slujitorul său și, de aceea, nici nu l-a adus înaintea Domnului. Cuvintele îi vădesc credința, după cum arată Însuși Mântuitorul: „Adevărat grăiesc vouă: la nimeni, în Israel, n-am găsit atâta credință” (Matei VIII,10), pentru că era conștient de faptul că vindecarea nu era o manifestare a autorității sale de sutaș, ci a smereniei și a rugăciunii înălțate către Doctorul sufletelor și trupurilor noastre. Bunătatea se tranformă în virtutea care îl așază în pomenirea Bisericii pentru totdeauna, dar și model de slujire pentru contemporani.
Să Îl vedem mereu pe Hristos prezent în aproapele nostru și să ne purtăm cu semenii noștri ca și cu Hristos Însuși, așa cum zice cuvântul scripturistic: „Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut” (Matei XXV, 40), a încheiat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie.
