„Pentru Sfânta Maria Egipteanca, glasul conștiinței a fost chemarea tainică prin care s-a trezit din amorțirea patimilor spre a lucra fapte de pocăință”
„Oricâte daruri și bucurii am primi de la Dumnezeu de-a lungul vieții, anii petrecuți pe acest pământ, presărați cu frământări și cu durere, cu ispite și cu necazuri, trebuie să devină un canon de pocăință, întocmai ca cel al Sfintei Maria Egipteanca care, în felul acesta, a dobândit cereștile locașuri”, a accentuat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, duminică, 2 aprilie, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea.
Înaltpreasfinția Sa a reliefat că „un om păcătos, prin pocăință, își spală întinăciunea păcatelor și poate ajunge un om sfânt. Vorbind despre întinăciunea păcatelor, Sfântul Grigorie de Nyssa o descrie ca fiind „plăcerea potrivnică curăţiei sufletului, care e amestecată în multe chipuri şi în multe feluri în viaţa omenească, în suflet şi în trup, în gânduri, în simţiri, în mişcările cu voia, în cele ce se lucrează în trup”. Din pricina păcatelor, conștiința se întunecă, iar glasul ei este înăbușit. De aceea, Mântuitorul Hristos ne poruncește să priveghem și să ne rugăm, nu doar pentru a fi feriți de ispite (Matei XXVI, 41), cât și pentru ca, după orice cădere în păcat, să scăpăm din robia patimilor (Matei XVII, 21).
Din această robie a patimilor, omul îndepărtat de Dumnezeu, înlănțuit în mrejele păcatelor, nu se poate ridica decât prin venirea în sine, prin pocăință, prin căutarea voii lui Dumnezeu în rugăciune: „Arată-mi calea pe care voi merge! Învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu! Duhul Tău cel bun să mă povăţuiască la pământul dreptăţii!” (Psalmi CXLII, 8-10).
Pentru Sfânta Maria Egipteanca, glasul conștiinței a fost chemarea tainică prin care s-a trezit din amorțirea patimilor spre a lucra fapte de pocăință mai înainte de sfârșitul vieții acesteia, având înaintatea ochilor săi duhovnicești frica de chinurile cele veșnice. Dorința de a fi în comuniunea sfinților a ajutat-o să se oprească din săvârșirea relelor, înțelegând că trebuie să trăiască întru sfințenie, priveghind pentru a nu rămâne în afara ușilor închise ale Împărăției Sale, după cum aflăm în Pilda celor zece fecioare și pentru ca vremea venirii Domnului „să fie aducătoare de cununi, iar nu de foc și de pedeapsă”, după cum învață Sfântul Chiril al Alexandriei.
Cuvioasa Maria Egipteanca a purtat cea mai grea luptă cu propria voință slăbită de patimi și, lepădând vechea gândire, a dobândit sfințenia spălând întinăciunea păcatelor cu lacrimi de pocăință, stingând poftele cele necuviincioase. De aceea ne învață Sfântul Maxim Mărturisitorul: „să ne curăţim deci pe noi înşine de toată întinăciunea trupului şi a duhului. Iar aceasta o facem stingând pofta, devenită în chip necuviincios desfrânată din pricina patimilor, şi legând iuţimea, înfuriată în chip dezordonat de plăceri, cu raţiunea, ca să primim Împărăţia lui Dumnezeu şi Tatăl, care vine la noi prin blândeţe”. Lacrimilor de pocăință le-a alăturat rugăciunea neîncetată, privegherile și viața ascetică, încât a dobândit iubirea curată față de Dumnezeu, iar în inima sa s-au aflat credința, nădejdea, smerenia și alte roade ale harului dumnezeiesc”, a spus Înaltpreasfinția Sa.
