Proiectul educațional „Pași spre Înviere” al Parohiei Mihăești I
Parohia Mihăiești I din Protoieria Râmnicu Vâlcea, în baza Protocolului de parteneriat încheiat cu Școala Gimnazială Mihăești, a desfășurat Proiectul educațional „Pași spre Înviere”.
Parohia Mihăiești I din Protoieria Râmnicu Vâlcea, în baza Protocolului de parteneriat încheiat cu Școala Gimnazială Mihăești, a desfășurat Proiectul educațional „Pași spre Înviere”.
Membrele Ligii Femeilor Creștin Ortodoxe din Arhiepiscopia Râmnicului derulează permanent acțiuni cu scop caritativ in cadrul proiectului „Cu bucurie și dragoste pentru cei aflați în suferință".
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Parohia „Sfântul Gheorghe” din Râmnicu-Vâlcea, a oferit sprijin financiar mai multor familii cu posibilități materiale reduse, ori persoanelor singure și înaintate în vârstă.
Momente de bucurie au trăit copiii și tinerii care au participat la atelierele de încondeiere a ouălelor de Paște, organizate de Parohi Vlădești din Protoieria Râmnicu Vâlcea.
În Duminica a cincea din post, Biserica cu hramul Sfânta Cuvioasă Parascheva din satul Vârleni a fost gazda micilor școlari și preșcolari ce au desfășurat ateliere de creație.
Parohia Șerbanesti-Pătești a organizat în Duminica a cincea din Postul Mare, după săvârșirea Sfintei Liturghii, o nouă întâlnire catehetică care a cuprins un atelier de pictură icoane pe sticlă.
Parohia Parohia Călimănești II a organizat în această perioadă ateliere de creație și evenimente cu temă pascală.
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit duminică, 6 aprilie, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Bistrița.
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a sfințit cu agheasmă biserica Mănăstirii „Sfânta Treime” din Drăgășani, eveniment ce a avut loc duminică, 6 aprilie.
Școala Gimnazială „Take Ionescu” din Râmnicu Vâlcea, a fost gazda a 206 de elevi, participanți la Olimpiada de limba și literatura română și religie „Cultură și spiritualitate românească”. Evenimentul s-a desfășurat sâmbătă, 29 martie.
Sâmbătă, 29 martie, în municipiul Râmnicu Vâlcea a avut loc Marșul pentru Viață 2025, desfășurat sub sloganul „Fiecare om contează”.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, părintele Nicolae Dorin Buda, inspector coordonator al Departamentului de misiune pentru rromi, a organizat un pelerinaj la Mănăstirile Sădinca, Cergăul Mic și Mănăstirea Hăpria din cuprinsul Arhiepiscopiei Alba Iuliei, fiind vizitată și Câmpia Libertății din Blaj.