Întâmpinarea Domnului în viziunea copiilor din cadrul Centrului de creație al Parohiei Călimănești II
Sărbătoarea Întâmpinării Domnului a fost prilej de întâlnire și mare bucurie pentru tinerii Centrului de creație al Parohiei Călimănești II.
Sărbătoarea Întâmpinării Domnului a fost prilej de întâlnire și mare bucurie pentru tinerii Centrului de creație al Parohiei Călimănești II.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, Centrul de Consiliere și Informare ,,Doamna Maria Brâncoveanu” al Arhiepiscopiei Râmnicului, al cărui prim scop este sprijinul femeilor însărcinate și familiilor aflate în dificultate, a oferit pachete cu Borcănele cu gustare HIPP, suc natural, iaurt cu fructe și batoane cu fructe muslii, pentru copiii proveniți din familii defavorizate din județul Vâlcea.
„Voievodul Mircea cel Bătrân, un principe european în adevăratul sens al cuvântului, este cinstit în rândul ctitorilor de țară, pentru că, apărându-o, a contribuit la păstrarea suzeranității Țării Românești”, a reliefat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, miercuri, 31 ianuarie, la împlinirea a 606 de ani de la trecerea domnitorului la cele veșnice.
În fiecare an, la data de 30 ianuarie, Facultatea de Teologie din Craiova își prăznuiește ocrotitorii spirituali, pe Sfinți Trei Ierarhi: Sf. Vasile cel Mare, Sf. Grigorie Teologul și Sf. Ioan Gură de Aur. Cu ocazia acestui moment, Înaltpreasfințitul Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeieasca Liturghie în Catedrala Mitropolitană „Sf. Mc. Mc. Dimitrie” din Craiova, împreună cu Înaltpreasfințitul Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Preasfințitul Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei și Preasfințitul Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților. În cadrul Sfintei Liturghii, domnul Lect. Univ. Dr. Victor Șapcă, cadru didactic al Facultății, a fost hirotonit în treapta de diacon. Răspunsurile de la strană au fost date de către Corul Facultății de Teologie.
Cei Trei mari Ierarhi ai Bisericii Ortodoxe au fost cinstiţi şi la Centrul de creație „Maria-Alina Preoteasa” din cadrul Parohiei Călimănești II.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, Sectorul Social al Arhiepiscopiei Râmnicului, prin implicarea Paraclisului Arhiepiscopal „Nașterea Domnului” din cartierul Ostoveni, a desfășurat o acțiune de întrajutorare ce a constat în acordarea a 40 de porții cu hrană caldă, pentru persoanele ce figurează pe lista familiilor vulnerabile din municipiul Râmnicu-Vâlcea.
„Chemarea Împăratului la nuntă se adresează tuturor, însă avem datoria de a păstra frumusețea hainei, care este curățenia sufletească și înstrăinarea de patimi. Chemarea la nuntă a fost adresată, mai întâi, prietenilor Împăratului și, de aceea, nimic altceva nu putea fi prioritar în viața celor pe care îi cinstea Împăratul ca prieteni ai Săi, decât împreună-șederea la masa Stăpânului, care este o icoană a Împărăției veșnice a Cerurilor”, a arătat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, duminică, 28 ianuarie, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, Sectorul social al Arhiepiscopiei Râmnicului, a acordat suma de 89.120 lei, tânărului Voicu Andrei Corneliu, diagnosticat cu CANCER OSOS, conform documentelor medicale atașate la dosar.
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a aniversat miercuri, 24 ianuarie, împlinirea vârstei de 56 de ani.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, Asociația Tinerilor Ortodocși „Sfântul Valentin” a Arhiepiscopiei Râmnicului, va organiza vineri, 2 februarie 2024, prima ediție dedicată Zilei Internaționale a Tineretului Ortodox.
Cu prilejul împlinirii a 165 de ani de la Unirea Principatelor Române (24 ianuarie 1859), eveniment crucial din istoria poporului nostru, împlinire a unui ideal istoric încununat la Bucureşti prin alegerea Domnitorului Alexandru Ioan Cuza al Moldovei și ca Domnitor al Ţării Românești, Patriarhia Română anunță următorul program în cadrul căruia se va puncta aniversar acest important eveniment național:
„Zaheu a auzit chemarea Mântuitorului Hristos și s-a încredințat că El „nu vrea moartea păcătosului, ci ca păcătosul să se întoarcă de la calea sa şi să fie viu” (Iezechiel XXXIII, 11), iar iubirea lui Dumnezeu îi orientează pe oameni spre Vistierul bunătăților”, a accentuat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la slujba de priveghere de toată noaptea pe care a săvârșit-o la Mănăstirea Blănoiu.