Membrii Asociației Tinerilor Ortodocși „Sfântul Valentin” din cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului au participat la Sărbătoarea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Ocnele Mari
La Praznicul Adormirii Maicii Domnului, membrii Asociației Tinerilor Ortodocși „Sfântul Valentin” din cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului au participat la hramul bisericii din Ocnele Mari.
După slujbă, părintele Iulian Diță le-a vorbit despre „Biserica – loc al întâlnirii omului cu Dumnezeu”, cuvânt în care a descoperit frumusețea Bisericii ca spațiu al harului, dar și istoricul impresionant al lăcașului de cult, monument istoric, din Ocnele Mari.
Întreaga atmosferă a fost întregită de Corala „Benedictus” a ATO Vâlcea, care a oferit răspunsurile liturgice, aducând prin cântare o notă de solemnitate și frumusețe slujbei. Nectarie Ben Trandafir, președintele asociației, a accentuat că acea zi „a fost o adevărată întâlnire cu Maica Domnului și cu Biserica vie, o experiență care ne întărește în credință și în prietenia noastră frățească”.