Deschiderea Școlii de Vară la Parohia Jiblea Nouă
Cu binecuvântarea Înaltpresfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, marți, 25 iunie, la Parohia Jiblea Nouă a avut loc deschiderea Școlii de Vară, ediția a II-a.
Evenimentul a debutat cu săvârșirea slujbei de mulțumire, unde copiii împreună cu părinții și cadrele didactice au dat slavă lui Dumnezeu pentru binefacerile primite pe tot parcursul anului școlar.
În urma parteneriatului cu Școala Primară Călimănești, dar și cu sprijinul Primăriei Călimănești, Școala de Vară desfășurată în tinda bisericii parohiale, vine să îi bucure timp de o săptămână pe cei mici cu diferite activități: pictură, muzică, teatru, vizionare de film, jocuri în natură, ateliere de creație și de pictură.
„Activitățile specifice vârstei lor în cadrul Bisericii vor insufla copiilor un limbaj specific, ajungând astfel ca ei să-L descopere pe Dumnezeu ca prieten al sufletului lor”, a precizat părintele paroh Cristian Manu.