Întâlnirea preoților din cadrul Cercului pastoral-misionar „Valea Lotrului”
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, joi, 2 octombrie 2025, la Parohia Racovița, din satul Bradu, comuna Racovița, Protopopiatul Călimăneşti, a avut loc întâlnirea de toamnă a preoților din cadrul Cercului pastoral-misionar „Valea Lotrului”.
Întrunirea prezidată de Părintele Protoiereu Andrei-Lucian Ionescu, s-a ţinut în biserica cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” și a debutat cu săvârșirea slujbei de Te Deum, după care a urmat ședința de lucru dedicată „Anului comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX‑lea”.
În cadrul ședinței de lucru părintele paroh Cristian Toader, a susținut referatul cu tema „Rolul și lucrarea duhovnicului în viața Bisericii”, unde a reliefat faptul că: „ prezența duhovnicului în viața credinciosului are menirea de a-i arăta voia lui Dumnezeu, starea lui în raport cu Aceasta, precum și calea, mijloacele de a ajunge la comuniunea, prin iubire și smerenie, cu Dumnezeu. Duhovnicul, prin Taina Spovedaniei aduce în sufletul creştinului liniştea, luminarea, mulţumirea și bucuria reîntâlnirii cu Dumnezeu. Așadar, avem mare nevoie de duhovnic căci prin el îl găsim pe Hristos. Nu există nici un moment când cineva, în orice stare s-ar găsi, să se poată lipsi de un povăţuitor duhovnicesc, deoarece Sfânta Scriptură glăsuiește: «cei care n-au cârmuitor cad ca frunzele» ( Pilde 11, 14)”.
La final au urmat discuţii interesante asupra temei propuse, precum şi asupra altor probleme și aspecte de ordin pastoral-social și administrativ-gospodăresc din fiecare parohie.