„Mântuitorul Hristos ne deschide calea spre Împărăția lui Dumnezeu și ne cheamă să Îi urmăm Lui”

În cuvântul de învățătură împărtășit preoților și credincioșilor, Înaltpreasfinția Sa a arătat că „Prin Fiul lui Dumnezeu întrupat, Îl putem vedea pe Dumnezeu în aproapele nostru și noi înșine Îl putem arăta pe Dumnezeu celorlalți. Trăind însăși viața noastră, în asprimea lumii acesteia, El ne deschide calea spre Împărăția lui Dumnezeu și ne cheamă să Îi urmăm Lui.

Răspunzând în timp chemării lui Dumnezeu, omul duhovnicesc biruieşte timpul, deschizându-se spre veşnicie. „În comunitatea credincioșilor, cât și în fiecare om în parte, au loc nașterea duhovnicească a lui Dumnezeu și prelungirea întrupării Lui, care fac ca atât Biserica, cât și fiecare creștin, să dețină printr-o asimilare și identitate mistică locul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu”.

Prin sfințirea vieții noastre, putem dobândi viața veșnică. Pentru aceasta, timpul pe care Dumnezeu ni-l oferă ca dar, în înșiruirea anilor, trebuie să-l prețuim ca pe un timp al înveșnicirii noastre, un timp al faptelor bineplăcute lui Dumnezeu și oamenilor, un timp sfințit de prezența noastră la rugăciune. „Pentru orice lucru este o clipă prielnică şi vreme pentru orice îndeletnicire de sub cer”, spune Cartea Ecclesiastului (III, 1), căci „vreme este să te naşti şi vreme să mori, vreme este să sădeşti, vreme este să tămăduieşti, vreme este să zideşti, vreme este să plângi şi vreme să râzi, vreme este să îmbrăţişezi, vreme este să taci şi vreme să grăieşti, vreme este să iubeşti” (Ecclesiast III, 2-8).

Timpul vieții trebuie să devină o permanentă împreună-lucrare a noastră cu Dumnezeu, încât, cu ajutorul Său dumnezeiesc, fiecare să fie „fără pată, drept, cinstitor de Dumnezeu, străin de tot lucrul rău, grăind adevărul, lucrând dreptatea, umblând întru dreptate, strălucind prin neprihănire, împodobit cu nestricăciunea, înfrumuseţat cu înţelepciunea şi cu cuminţenia, cugetând cele de sus, nesocotind cele de jos, luminând prin vieţuirea îngerească”.

Este esențial pentru viața noastră să înfăptuim toate acestea pentru ca să întipărim în viaţa noastră trăsăturile Celui ce ne-a născut, pentru ca Domnul să Se nască prin virtute în sufletul celui credincios. Atunci când Mântuitorul Hristos, Cel născut în ieslea Betleemului, nu este în mijlocul nostru - și aceasta se datorează urii, nepăsării, iubirii de sine și de avuții, minciunii, mândriei încăpățânate și tuturor relelor - prăpastii grozave despart pe om de om.

Dumnezeu sălășluiește în mijlocul nostru și noi devenim fii ai Săi nu atât prin purtarea numelui de creștin, cât mai ales prin fapte și virtuți asemănătoare cu ale Lui. Când ne lăsăm întru toate călăuziți de Duhul lui Dumnezeu (Romani VIII, 14) și ne este frică să nu-L întristăm, atunci devenim fii vrednici.

„Acum a sosit vremea care sfințește pe toți”. Să umblăm pe cărările sfințeniei, pentru ca zilele vieții să fie zile ale întâlnirii cu Fiul lui Dumnezeu Întrupat”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie.