„Înălțarea Mântuitorului Hristos întru slavă și șederea Sa de-a dreapta Tatălui reprezintă deplina îndumnezeire a umanității Lui”

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a reliefat faptul că „Domnul Iisus Hristos le-a vorbit Sfinților Apostoli despre momentul Înălțării Sale cu trupul la cer atunci când le-a spus: „Mă duc să vă gătesc loc” (Ioan XIV, 2), „Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru şi la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru” (Ioan XX, 17), și „nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel Ce S-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer. Şi după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să Se înalţe Fiul Omului, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan III, 13-15).

Și păstrând în inimile lor cuvintelor Domnului, Sfinții Apostoli, după ce timp de 40 de zile s-au făcut primitori ai adevărului prin dovadă și s-au încredințat de măreția tainei Învierii Fiului lui Dumnezeu, Care a stat în mijlocul lor pentru a-i întări în credinţa întru El, s-au așezat pe cale cu Mântuitorul, Care, binecuvântându-i „S-a înălţat şi un nor L-a luat de la ochii lor. Şi privind ei, pe când El mergea la cer, iată doi bărbaţi au stat lângă ei, îmbrăcaţi în haine albe, care au şi zis: Bărbaţi galileeni, de ce staţi privind la cer? Acest Iisus care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer” (Fapte I, 9-11).

Cu adevărat nădejdea vieții veșnice ne-o încredințează Mântuitorul Hristos la această slăvită sărbătoare în care a ridicat firea umană „nu de la cele mai dedesubt ale pământului la cele pământești, ci de la cele pământești la cerul cerului și până la tronul de dincolo de acestea al Celui ce peste toate stăpânește. Tatăl primește în sânuri pe Acela pe Care Îl are în sânuri de-a pururea. Se cuvenea ca firea noastră cea întâi-născută din morţi să fie întoarsă la Dumnezeu ca una care s-a născut mai înainte de toată făptura. Ea este cu adevărat învierea şi înălţarea neamului omenesc, dar nu a neamului omenesc în general, ci a tuturor celor care cred în Hristos şi care îşi arată credinţa prin fapte“, cum minunat grăiește Sfântul Grigorie Palama.

Pentru aceasta, trebuie să ne împărtăşim de El, deoarece calea unirii presupune o veghe neîncetată a minţii și o strădanie statornică a voinţei. Credincioşii imită viaţa pământească a Mântuitorului Hristos şi se fac părtaşi de slava lui cea veşnică. Îl privesc pe Hristos nu doar ca persoană a istoriei, ci şi ca Domn al slavei, Care S-a înălţat la ceruri şi stă de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl.

 „Ce-a însemnat propriu-zis înălţarea lui Hristos la cer nu putem şti – scria Părintele Dumitru Stăniloae.  Ea nu a fost numai o intrare a trupului în lumina dumnezeiască nevăzută de ochii trupului, ca celelalte ascunderi după unele arătări, ci a fost o ridicare reală ca om peste planul din care se putea arăta oricând voia. El s-a înălţat cu umanitatea Sa la suprema îndumnezeire, deasupra spiritualităţii tuturor treptelor îngereşti, ca să fie şi ca Om la dreapta Tatălui. S-a ridicat şi ca om la treapta de Împărat al Împărăţiei omenirii înnoite. Acum a luat şi ca Om toată puterea în cer şi pe pământ".

Ne încredințăm la acest mărit Praznic că deplina descoperire şi manifestare finală a comuniunii reale a lui Dumnezeu cu oamenii, care a început în veacul acesta, nu se va sfârşi decât la învierea lor în slavă şi înălţarea la cer, și, de aceea, urmând îndemnului Sfântului Grigorie Palama, să avem îndrăznire ca la venirea în foc a lui Dumnezeu să-i alergăm întru întâmpinare, ca să fim luminaţi şi, luminând, să trăim veşnic în slava luminii mai presus de fire”, a accentuat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului.