Tradiția colindatului în satul Malaia

În ultimele decenii, ceremonialul colindatului a suferit anumite influențe, mai ales în zonele în care oamenii au împrumutat alte valori, însă, încă, mai sunt zone ale țării noastre în care această tradiție nu mai e o datină, ci este o adevărată instituție. Una dintre acestea este Loviștea, o depresiune intramontană din Carpații Meridionali, care se întinde de-a lungul defileului Turnu Roșu-Cozia, între munții Făgăraș și Parâng. Țara Loviștei, așa cum este ea cunoscută, s-a individualizat ca fiind o vatră a tradițiilor românești și a spiritualității ortodoxe.

Colindatul în această zonă a Vâlcii a devenit un fel de instituție sătească, cu legi nescrise, pe care fiecare generație este datoare să le păstreze. Dintre satele din Țara Loviștei, în satul Malaia, din comuna omonimă, ritualul colindatului păstrează anumite particularități.

„Colindele la Malaia, unde sunt trei sate: Ciunget, Malaia și Săliște, nu se aseamănă unele cu altele, fiecare are un specific privind textul și linia melodică. Reprezentativ la Malaia sunt ritualul colindatului din seara Ajunului Nașterii Domnului până în zorii dimineții, purtarea de către toți colindătorii a costumelor tradiționale și începerea colindatului de la biserica din cimitir, unde colindă pe la toate crucile de la mormintele celor adormiți. Acest obicei a luat naștere din dorința de a nu rupe legătura dintre cei vii și cei adormiți. Mai cred că este și credința nestrămutată a omului că nu moare și că trece la viața veșnică și că acolo are nevoie de pomenirea noastră, fie și printr-un colind. Mi-au spus bătrânii din sat că în vremurile de mai înainte se colinda doar la crucile de la fetele și băieții care au murit de tineri, însă, trecând anii, au început să colinde și la crucile celor vârstnici, mai apoi la cererea oamenilor. Colindul, ca și prin sat, este cântat în funcție de vârsta celui adormit sau de ocupația sa. La acest colindat din cimitir participă întreaga comunitate, iar, după colindat, fiecare dăruiește câte ceva pentru pomenirea celor adormiți. După aceea, tinerii colindă casa preotului cu un colind specific, apoi se împart în două preuci sau grupuri, în funcție de vârstă, afinitățile vocale, legăturile de rudenie ori prietenie, și colindă, sub coordonarea unui vătaf”, a explicat doamna Anișoara Bogdan, educatoare, fostă coordonatoare a Ansamblului folcloric „Ciobănașul” al localității.

„Noi, colindătorii, suntem vestitori ai Nașterii Domnului”

În acest sat montan de pe malurile râului Lotru, colindatul începe după apusul soarelui și durează întreaga noapte. Repertoriul colindelor este unul bogat, fiind o tematică a colindelor foarte diversificată, și anume colinde de gazdă, de june, de fată, de pețit, familiale, astfel încât fiecare om, indiferent de categoria socială sau profesională, să nu fie uitat, ci să fie părtaș la bucuria praznicului Nașterii Domnului. La Malaia se păstrează și colinde de afară, de fereastră, de intrare în casă, de masă, de urare.  

„Colindele noastre sunt preluate din tată în fiu, având o vechime de câteva veacuri. Acest ritual de colindat începe cu repetițiile, care au loc cu vreo 4-5 săptămâni mai înainte. Odinioară, participa unul dintre cei mai în vârstă care asculta pe fiecare membru la text și la linia melodică, îl punea să dea tonul pentru fiecare colind în parte, iar cel nu reușea nu mai făcea parte din preucă sau era pus să care desagii cu mâncarea și băutura. După ce ne strângem la biserica de lemn din cimitir, mergem la marginea fiecărui mormânt și cântăm colindul «D-astă seară e seară mare»: «De-astă seară-i, seară mare,/ Ler, Doamne, ler/ Este seara lui de-Ajun,/ Lui de-Ajun, lui Moș Crăciun,/ Ler, Doamne, ler./ Când S-a născut Fiul Sfânt,/ Fiul Sfânt după pământ,/ La toți sfinții-a poruncit,/ Mai vârtos lui Sfântuʼ Ioan,/ Să vie să mi-L boteze./ Sfântuʼ ruga-i ascultară/ Și-n poală mi-L sprijineară/ Și venea și-L boteza/ Și-n d-adosu de-a fugire,/ Și-mi fugea, nu-mi hodinea,/ Prin făgete, iederete,/ Prin brădete, negurete,/ Până-n munții Cleiului,/ Cleiului, Nedeiului./ Și acolo când ajungea,/ De-o minune se făcea/ Trei izvoare-mi izvora:/ D-un izvor ce-mi izvora?/ Prim izvor ce-mi izvora,/ Izvora izvor de lapte;/ Doi izvor ce-mi izvora?/ Izvora izvor de vin;/ Trei izvor ce-mi izvora?/ Izvora izvor de mir./ Lapte dulce mi-L scălda,/ Cu vinul mi-L botezare,/ Cu mirul mi-L miruiare./ Pe flori dalbe mi-L puneare,/ Scutecele ce mi-șʼ d-avea?/ Scutecel de bumbăcel,/ Fașa-i dalbă de mătase./Să-mi fii, gazdă, sănătoasă».

Din acest an o să cântăm și un colind mai vechi, «Răsărit-a o stea frumoasă», apoi colindele specifice vârstei sau ocupației. La cimitir, oamenii nu dau bani, ci fructe sau alte produse de post. După colindatul în cimitir, care durează de la ora 18:00 până spre ora 21:00, mergem la casa preotului, cântăm colindul specific: «Colea-n jos pe mare în jos» - mai era un colind, însă s-a pierdut - luăm binecuvântarea de la părintele nostru, apoi ne împărțim în preuci și plecăm la casele oamenilor. Noi nu strigăm la casele oamenilor, pentru că suntem vestitori ai Nașterii Domnului, ci intrăm în curte, cântând colindul «Dormu-ș», care este un colind de afară. Apoi, colindul de fereastră, pe care noi îl alegem în funcție de vârsta și ocupația sa, colindul de intrare în casă - «Ce te, domn bun, veselești»: «Ce te, domn bun, veselești,/ Florile dalbe/ De așa casă-mpodobești/ De așa casă, de așa masă/ Ce-m ții vadra rasă-n masă/ Cu ciucuri pe barba fir/ Ori mi-aștepți pe Dumnezeu/ Deseară să-L ospăt eu/ De așa mult nu va ședea,/ Mâine-n prânz S-o ridica,/ Pleacă-n codrii să rodească,/ ʼCest domn bun să-mbogățească/ Lasă-n curte bogătate/ Intră-n casă sănătate».

Colindatul nostru continuă cu colindul de masă, dacă găsim gazda la cină, apoi colindăm în funcție de componența familiei. Spre miezul nopții luăm masa la un membru al grupului, apoi reluăm ritualul colindatului până spre ora cinci dimineața, când auzim cântatul cocoșului. Atunci colindele de afară – «Dormușul», «Vânătorii», «Ce te domn bun, veselești», nu se mai cântă, ci colindul «Cocoșii», «Sculați domnu, nu dormire», iar când răsare soarele, cântăm colindul «Ziorile»”, a spus Răzvan Vasile Băzărîncă, student anul II la Teologie Ortodoxă, vătaf de preucă.

Colindatul se încheie la biserică, după Sfânta Liturghie, când întreaga comunitate a satului se adună din nou în comuniune și cu cei adormiți, astfel încât trupul comunității se reîntregește în biserică.

„În vremurile noastre, când omul s-a îndepărtat de Dumnezeu, este nevoie ca această bucurie mare a Nașterii după trup a Fiului lui Dumnezeu să o bine vestim cât mai aproape de ușa inimii sale, ca astfel să înțeleagă rostul vieții sale pe pământ. Colindele, prin sensibilitatea lor, au menirea de a trezi conștiința și de a bucura sufletul omului. De aceea, păstrarea de către generațiile de azi a tradițiilor și credinței înaintașilor noștri, ne încredințează că și aceste creații ale credinței neamului românesc vor mai dăinui și vor mai vesti și generațiilor viitoare «bogăția cea de nepătruns a lui Hristos»”, a reliefat pr. Vasile-Marius Rogoz, paroh la biserica Parohiei Malaia.

Acest ritual al colindatului din satul Malaia, prin semnificația obiceiului și versurile simple, dar profunde, rămâne peste timp o tradiție autentică a satului românesc. An de an, ritualul colindatului, asemenea slujbelor liturgice, are menirea de a așeza atât pe colindător, cât și pe primitor în taina praznicului Nașterii Domnului, sărbătoare care nu trebuie privită ca un nou început, ci ca un neîncetat urcuș duhovnicesc, în care nu ne purtăm doar pe noi, ci și întreaga comunitate și generațiile mutate la viața veșnică.