Simpozionul Național de Istorie „România în cel de-Al Doilea Război Mondial (1941-1945)” la Mănăstirea Cozia

Evenimentul a făcut parte din proiectul de cercetări istorice „Pe urmele eroilor și martirilor neamului” și s-a desfășurat, sub coordonarea istoricului Eugen Petrescu, în contextul sărbătoririi a 80 de ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial. Manifestarea a prieljuit participarea unor preoți și istorici, arhiviști și publiciști, preocupați de istoria celui de-Al Doilea Război Mondial, care au susținut comunicări privitoare la cauzele războiului, desfășurarea luptelor pe cele două fronturi – de Est și de Vest – și consecințele războiului. 

În cuvântul de binecuvântarea transmis în cadrul evenimentului, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a subliniat: „Organizarea la Mănăstirea Cozia a Simpozionului Național de Istorie „România în cel de-Al Doilea Război Mondial (1941-1945)” constituie prilejul de a afirma rolul Bisericii Ortodoxe Române în păstrarea unității naționale, dar și a lucrării misionare și social-filantropice pe care a desfășurat-o pe câmpurile de luptă și în afara acestora, prin înființarea, pe lângă centrele eparhiale și în mănăstiri, a orfelinatelor, a spitalelor și a școlilor pentru orfanii de război, precum și activitatea de comemorare și pomenire a eroilor neamului. 

, la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, Episcopul Partenie Ciopron (1937-1948) coordona activitatea birourilor clerului militar, care își desfășurau activitatea în cadrul corpurilor de armată şi al diviziilor militare. La începutul campaniei spre Est a Armatei Române, la 22 iunie 1941, clerul militar mobilizat cuprindea: un episcop (general de brigadă) la conducerea Episcopiei militare, având în subordine un protopop (cu grad de colonel), 18 preoţi de corp de armată în grad de locotenent-colonel sau maior, 88 de preoţi de garnizoană, maiori, alături de care au fost mobilizaţi circa 200 de preoţi militari rezervişti, distribuiţi pe la diferite unităţi militare.

Activitatea misionară, liturgică, medicală și socială, desfășurată de către preoți în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial este cunoscută atât din rapoartele ofițerilor Armatei Române, care descriu modul în care se desfășura asistenţa spirituală a soldaţilor şi misiunea pentru renaşterea vieţii religioase în spaţiul de la est de Nistru, cât și din însemnările de război, cunoscutele caiete ale preoților militari, veritabile cronici care descriu tragediile războiului, suferinţele şi eroismul ostașilor români.

Sunt doar câteva dintre faptele luminoase ale preoților militari, dintre care unii s-au jertfit pe câmpurile de luptă, alături de soldații și conducătorii oștirilor, iar, dintre cei întorși în țară, parte au fost judecaţi drept „criminali de război". Biserica le-a fost reazăm în timpul suferințelor, cum, de altfel, le-a fost orfanilor și văduvelor de război.

Patriarhul Nicodim Munteanu a organizat orfelinate pentru  copiii  orfani  de război: pentru băieţi, la Mănăstirea Cernica şi pentru fete, la Mănăstirea Ţigăneşti, iar Mitropolitul Nifon Criveanu al Olteniei a înfăptuit o operă social-filantropică de anvergură. La Mănăstirea Cozia, în anul 1943, a fost înființată Şcoala primară nr. 5 pentru copiii orfani din cel de-Al Doilea Război Mondial, unde au crescut şi au învăţat 120 de copii, sub îngrijirea stareţului de atunci, arhimandritul Ghermano Dineaţă.

Pe parcursul războiului, în clădirile Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea (actualul Colegiu Naţional „Mircea cel Bătrân”), a fost organizat spitalul militar de campanie, condus de medicul Petre Teodorini.

Suntem datori să afirmăm și faptul că însemnate și vrednice de cinstire sunt și cimitirele mănăstirilor și bisericilor în care se odihnesc osemintele eroilor, ostașilor și luptătorilor români, cei ce și-au dat sângele ca preț de răscumpărare pentru mulți, adăpând peste veacuri vlăstarul libertății poporului și păzind hotarele Patriei. La Mănăstirea Cozia, ca și la alte mănăstiri și biserici de pe Valea Oltului, și nu numai, cimitirele au devenit locaș de odihnă, în nădejdea Învierii celei de Obște, pentru mulți dintre conducătorii și ostașii Armatei României. Biserica i-a pomenit la fiecare Sfântă Liturghie pe „eroii căzuți pe câmpurile de luptă, în lagăre și în închisori, pentru apărarea patriei și demnitatea poporului român”, cinstindu-le memoria, într-un gest de recunoștință și de comuniune între generații, prin organizarea unor manifestări duhovnicești și culturale.

Astfel, lucrarea Bisericii pe plan spiritual-cultural privește cinstirea sfinților militari și recunoștința arătată ctitorilor de lăcașuri de cult, dar și exprimarea recunoștinței profunde pentru aceia care s-au jertfit pe câmpurile de luptă”.