Eşti aici

Flori și daruri pentru mame, paciente și personalul medical de la Maternitatea din Râmnicu Vâlcea

7 Martie / Social

Cu ocazia zilei de 8 martie, Centrul de Consiliere și Informare „Doamna Maria Brâncoveanu” din cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului a derulat și anul acesta Proiectul „O floare, din suflet!”.

Activitatea s-a desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la Maternitatea din Râmnicu Vâlcea, unde proaspetelor mămici, tuturor pacientelor și personalului angajat au fost oferite flori și un mic dar cu specific religios.

„Pentru că dragostea și sacrificiul fiecărei femei nu trebuie uitate, doamnele aflate în Maternitate în aceste zile de primăvară au primit flori din partea Părintelui Arhiepiscop Varsanufie, în dorința de a le binecuvânta și de a le încuraja pe cele care se află pe patul de suferință, răbdând sub greutatea bolilor. Am fost primiți cu o dragoste sinceră, iar doamnele s-au arătat încântate de vizita noastră. Aceste frumoase tradiţii, care însoțesc începutul de primăvară, cât și celelalte momente de sărbătoare de peste an, contribuie la întărirea sentimentului de comuniune și de sprijin reciproc, în cadrul comunității noastre”, a precizat doamna Viorica-Adriana Iancu, Consilier Social al Arhiepiscopiei Râmnicului.

Activitatea social de la Maternitatea din Râmnicu Vâlcea se alătură evenimentelor caritabile pentru sprijinirea mamelor, precum și manifestărilor desfășurate sub genericul Luna pentru Viață, dedicate celebrării și susținerii vieții, în toate formele sale. Evenimentul central al acestei perioade este Marșul pentru Viață, care va avea loc pe data de 29 martie 2025.

Luna pentru Viață și Marșul pentru Viață sunt mai mult decât simple evenimente: ele reprezintă o mișcare națională și internațională de conștientizare, sprijin și solidaritate. Este o oportunitate de a arăta că fiecare viață contează și de a oferi sprijin concret mamelor și copiilor care au nevoie de ajutor.

Alte articole despre: