„Rugăciunii stăruitoare a cananeencei i se alăturau o smerenie profundă și o credință puternică”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie la Mănăstirea Cozia
„Puterea credinței și a dragostei mamei a devenit măsura vindecării fiicei care fusese chinuită de demon. Rugăciunii stăruitoare a cananeencei i se alăturau o smerenie profundă și o credință puternică, pe care, de altfel, Mântuitorul Hristos a reliefat-o în fața tuturor: «O, femeie, mare este credinţa ta; fie ţie după cum voieşti! Şi s-a tămăduit fiica ei în ceasul acela»”, a accentuat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, duminică, 18 februarie, la Mănăstirea Cozia, unde a săvârșit Sfânta Liturghie împreună cu Preasfințitul Părinte Macarie de Glavinitsa, Episcopul Vicar al Mitropoliei de Ruse din Biserica Ortodoxă a Bulgariei.
Înaltpreasfinția Sa a vorbit în cuvântul de învățătură de virtuțile cananeencei: „credința acestei mame îndurerate de suferința fiicei sale era un act de iubire față de Dumnezeu, însă nu am fi cunoscut credința și smerenia femeii, dacă ea n-ar fi fost încercată în convorbirea cu Mântuitorul Hristos” (Matei XV, 28). Ea purta povara suferinţei fiicei chinuită de demon, în tăcere şi evlavie, însă la momentul întâlnirii Mântuitorului Hristos îndrăznește să ceară, cu stăruitoare rugăciune: «Doamne, ajută-mă!». Deși ajutorul nu a venit imediat și a auzit cuvintele «Nu sunt trimis decât numai pentru oile pierdute ale casei lui Israel» (Matei XV, 24), îndurerata mamă nu a deznădăjduit ci, cu mult curaj și înțelepciune, arată că dorește să se apropie, să-L cunoască pe Dumnezeu, ca Cel ce era nădejdea tămăduirii fiicei sale.
Iar Fiul lui Dumnezeu a făcut neputincioasă lucrarea vrăjmașului pentru credința nezdruncinată și dragostea femeii cananeencei. Evanghelia ilustrează, așadar, frumuseţea şi puterea tămăduitoare a iubirii de semeni, dar și faptul că în suferință oamenii se unesc, se sensibilizează și simt prezența și mângâierea lui Dumnezeu în viața lor. Actul vindecării vădește lucrarea lui Dumnezeu în viața unora pentru mântuirea multora.
Dumnezeu nu este cunoscut ca Vindecător al sufletelor și trupurilor noastre printr-o stare de indiferenţă, ci în momentul rugăciunii, cum, de altfel, aflăm în Cartea Psalmilor: „Dumnezeule, spre ajutorul meu ia aminte! Doamne, să-mi ajuţi mie, grăbeşte-Te!" (Psalmul LXIX, 1).
Sfântul loan Gură de Aur arată că rugăciunea rostită „cu sufletul îndurerat se ridică la cer şi aduce vindecarea. Căci sufletul omenesc, câtă vreme se bucură de multă libertate, se revarsă şi se împrăştie. Dar când vreo împrejurare îl strâmtorează, trimite rugăciunile cele curate şi fervente spre înălţime".
Evanghelia ne încredințează, așadar, că actul tămăduirii, ca, de altfel, orice acţiune proniatoare a lui Dumnezeu, au ca temei înţelepciunea şi iubirea Lui de oameni, întrucât cârmuiește dumnezeiește totul. Însă pentru a înțelege modul în care Se manifestă puterea tămăduitoare a lui Dumnezeu este necesară exersarea privirii lăuntrice”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie.
