Priveghere și Sfânta Liturghie Arhierească la Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nifon
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit slujba de priveghere și Sfânta Liturghie la Altarul de Vară al Catedralei Arhiepiscopale din Râmnicu-Vâlcea, în ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului.
Alături de Înaltpreasfinția Sa au fost prezenți stareții mănăstirilor și slujitorii Catedralei Arhiepiscopale din Râmnicu-Vâlcea.
În cuvântul de învățătură împărtășit preoților și credincioșilor care au participat la slujba de priveghere, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a accentuat că „în timpul rugăciunii, omul leapădă grijile lumeşti şi încearcă să se adune pentru a se lipi mai mult cu inima de sfinții pomeniți în acea zi. Suntem învăţaţi prin rugăciune să ne curăţim viaţa de rău, prin ceea ce voieşte Dumnezeu să se împlinească în noi în chip neîmpiedicat, după asemănarea vieţuirii cereşti. Pentru Cuviosul Isihie Sinaitul, privegherea este calea pe care merg toate virtuțile, iar Sfântul Ierarh Nifon și-a împodobit sufletul cu toate virtuțile, fiind smerit și milostiv, apărător al credinței și povățuitor neobosit în cele duhovnicești. Suferind multe prigoniri și batjocuri, pentru că iubea dreptatea lui Dumnezeu, Sfântul Nifon și-a încredințat fiii duhovnicești că în omul drept Se va odihni Dumnezeu, precum Însuși a făgăduit prin gura profeților: „spre unii ca aceştia Îmi îndrept privirea Mea: spre cei smeriţi, cu duhul umilit!” (Isaia LXVI, 2).
Sufletul împodobit cu virtuți este asemenea unui locaș gata să-L primească pe Mântuitorul Hristos. Pentru aceasta, Sfântul Ierarh Nifon a dorit cunoașterea adevărului și aflarea odihnei dumnezeiești în rugăciunea neîncetată, înveșmântându-se în harul sfințeniei. A mărturisit înaintea tuturor că omul poate cunoaște voia lui Dumnezeu, doar dacă împlinește cuvântul Evangheliei și poruncile dumnezeiești, care îl opresc de la păcate și îl îndeamnă spre tot lucrul bun și frumos. De aceea, să vieţuim duhovniceşte, ca să fim părtași iubirii lui Dumnezeu și comuniunii sfinților”, i-a îndemnat Înaltpreasfinția Sa pe cei care și-au așezat inimile în mireasma rugăciunii de priveghere.