„Ceea ce s-a zidit prin mâinile oamenilor devine, prin Harul lui Dumnezeu, un locaș al sfințeniei”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie la sfințirea noii biserici de la Parohia Colonie Nuci

Înaltpreasfinția Sa a arătat că „suntem chemați să înaintăm de la cele văzute către cele nevăzute, de la cele trecătoare către cele veșnice, către comuniunea cu Dumnezeu.
Prin construirea acestui sfânt locaș, comunitatea parohială mărturisește că își așază nădejdea în Dumnezeu, spre a-și întemeia viața cea duhovnicească pe temelia cea neclintită a credinței, făcând din această casă a rugăciunii liman pentru cei osteniți, loc de mângâiere pentru cei întristați și izvor de lumină și de sfințenie pentru cei care caută calea către Împărăția lui Dumnezeu.
În acest sens, precum odinioară Solomon a zidit Templul spre slava Numelui lui Dumnezeu, iar poporul lui Israel și-a adunat acolo rugăciunea și jertfa, tot astfel și această comunitate, adunându-și osteneala, jertfa și iubirea, a ridicat această biserică drept recunoștință a darurilor bogate pe care Milostivul Dumnezeu le împărtășește oamenilor.
De aceea, jertfa pentru zidirea unei biserici dobândește o valoare care depășește dimensiunea materială a construcției: omul dăruiește din timpul său, din munca sa și din bunurile sale, dar, prin această dăruire, învață taina iubirii care se oferă pe sine pentru binele celuilalt. Dumnezeu primește această jertfă și o binecuvântează, încât, ceea ce s-a zidit prin mâinile oamenilor, devine, prin Harul lui Dumnezeu, un locaș al sfințeniei, în care rugăciunea să nu înceteze, credința să se transmită din generație în generație. 
 „Prin sfințire, Biserica se face casă a lui Dumnezeu, lăcaș al slavei Sale, curățitoare de păcate, scăpare a celor înviforați, izvor de tămăduiri și sfințenie. Ea se sfințește cu moaștele sfinților martiri, pentru că Biserica s-a întemeiat pe sângele Mântuitorului Hristos și s-a răspândit prin sângele mucenicilor”, învață Sfântul Simeon al Tesalonicului. 
Astfel, biserica este lăcaș al lucrării sfințitoare a Duhului Sfânt, pentru că spațiul ei este dăruit lui Dumnezeu și devine, prin rugăciune, un loc al întâlnirii omului cu El. În acest sens, așezăm înaintea ochilor noștri sufletești începutul unei alte zidiri: aceea a omului lăuntric, care este lucrarea tainică prin care Harul lui Dumnezeu pătrunde în adâncul persoanei și începe să refacă în ea chipul dumnezeiesc întunecat de păcat, printr-o prefacere a inimii, a minții și a voinței. Așa cum zidurile unei biserici se înalță piatră cu piatră, tot astfel omul se zidește duhovnicește prin rugăciune, prin mărturisirea păcatelor și dorința de îndreptare și prin săvârșirea celor bineplăcute lui Dumnezeu, până când întreaga sa ființă devine templu al Duhului Sfânt.
Frumusețea acestui locaș se va vădi prin sfințenia vieții preoților și a credincioșilor, întrucât Duhul Sfânt, Izvorul darurilor și al sfințirii, este Cel Care adună și unește pe credincioși în Biserică, revărsând asupra fiecăruia Harul lui Dumnezeu. Duhul Sfânt zidește comunitatea eclesială, unind pe oameni cu Dumnezeu, și împărtășește belșug de daruri, care se manifestă în multiple forme: prin slujirea liturgică și discernământul duhovnicesc, prin puterea rugăciunii și prin capacitatea de a mângâia și de a-i întări pe ceilalți, prin mărturisirea credinței sau jertfelnicia iubirii. Toate acestea sunt posibile prin darurile lui Dumnezeu, iar locul privilegiat de cunoaștere și de trăire a lor rămâne lăcașul de cult, unde Harul Duhului Sfânt transfigurează existența credincioșilor, spre a-i sfinți și spre a-i face părtași vieții dumnezeiești. Lăcașul de cult este, așadar, spațiul în care comunitatea credincioșilor se adună și devine Trup al lui Hristos”, a spus Chiriarhul Râmnicului.