Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie: „Dumnezeiasca Întrupare revelează adevărul cel mai presus de minte, descoperind, prin taina iubirii nesfârșite a Sfintei Treimi față de neamul omenesc, chemarea la îndumnezeirea cea după har”

Chiriarhul Râmnicului a accentuat, cu acest prilej, că „Pruncul născut în ieslea Betleemului era Lumina lumii (Ioan IX, 5) și a venit în lume ca tot cel ce crede în El să nu rămână în întuneric (Ioan XII, 46), ci să se împărtășească de lumina cea veșnică, ce strălucește la Nașterea Sa. 
„Întru aceasta s-a arătat dragostea lui Dumnezeu către noi, că pe Fiul Său Cel Unul Născut L-a trimis Dumnezeu în lume, ca prin El viaţă să avem. În aceasta este dragostea, nu fiindcă noi am iubit pe Dumnezeu, ci fiindcă El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre” (I Ioan IV, 9-10).
În acest fel, Dumnezeu Se pogoară pe pământ și omul se înalță la ceruri. „Poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit” (Matei IV, 16, Isaia IX, 1), pentru că a fost risipit orice gând al deznădejdii în bunătatea și milostivirea lui Dumnezeu, „Care voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” (I Timotei II, 4). 
Așteptarea neamurilor s-a sfârșit, ea a venit, însoțită fiind de o mare și negrăită bucurie: Cel făgăduit prin lege și prooroci, pogorându-Se în lume, a deschis omenirii calea întoarcerii la viața cea adevărată, iar lumina cunoașterii lui Dumnezeu a devenit accesibilă neamurilor prin epifania Domnului nostru Iisus Hristos. Astfel, „pe cel care era întors de la Dumnezeu, spune Sfântul Chiril al Alexandriei, și-L supărase din pricina neascultării și a mulțimii de păcate, l-a așezat Hristos iarăși în fața Tatălui așa cum este în Sine și cum era în cel dintâi, schimbând vechea întoarcere”. 
Înțelepciunea cea mai înainte de veci, Cuvântul cel negrăit și Puterea cea atotlucrătoare, Fiul Tatălui și strălucirea slavei Lui, ascunzându-Și fireasca măreție de puterile cele mai presus de lume și de cele de pe pământ, a binevoit a Se întrupa pentru noi, făcându-Se om fără schimbare. El este Arhiereul cel veșnic, iar prin venirea Lui, făptura cea veche s-a înnoit, chipul cel întunecat s-a luminat și neputința firii omenești s-a îmbrăcat în strălucirea harului. În acest fel, Mântuitorul Hristos a cuprins omenirea în viața Sa și i-a oferit posibilitatea de a se îndumnezei, „căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan III, 16), lucrând cu fiecare persoană în parte, ca viața Lui să fie permanentă în noi, așa cum a făgăduit: „am venit ca viață să aibă, și din belșug să aibă” (Ioan X, 10).
Pentru nimic altceva în afara dobândirii vieții veșnice, a mântuirii, a ales Fiul lui Dumnezeu să Se facă om, să Se golească de slavă, să devină sărac, după cuvântul Apostolului Pavel: „căci bogat fiind, El a sărăcit pentru noi, ca noi să ne îmbogățim cu sărăcia Sa” (II Corinteni VIII, 9). Însă „sărăcia pentru Dumnezeu-Cuvântul, remarca Sfântul Chiril al Alexandriei, constă din însușirile noastre omenești. Bogăția pentru firea omenească este să primească bunătățile Lui”. S-a minunat firea omenească de tainele ce au covârșit-o, după ce Dumnezeu „S-a plecat spre smerenia firii noastre” și S-a dăruit oamenilor, împărtășindu-le viața Sa prin Trupul și Sângele Său. Fiul lui Dumnezeu Întrupat a ridicat firea noastră căzută în păcat, a umplut-o de strălucirea și de sfințenia Lui”.