„Orbirea trupească a fost vindecată prin minune, însă orbirea spirituală se vindecă prin credință plină de nădejde, smerenie și ascultare de Dumnezeu”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie la Parohia Casa Veche
„Lumina este una dintre imaginile centrale ale revelației dumnezeiești. Mântuitorul Hristos Se descoperă ca „Lumina lumii” (Ioan VIII, 12), ceea ce înseamnă că El este izvorul adevărului și al vieții autentice. Orbului din naștere nu i se oferă doar posibilitatea de a vedea realitatea exterioară, ci mai ales de a-L cunoaște pe Hristos Domnul ca Fiu al lui Dumnezeu. Procesul vindecării sale este gradual și simbolic: de la necunoaștere la mărturisire, de la simpla percepție fizică la credință și închinare”, a accentuat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, duminică, 17 mai, la Parohia Casa Veche din Protoieria Drăgășani.
Chiriarhul Râmnicului a arătat că „vindecarea orbului din naștere evidențiază faptul că Mântuitorul Hristos Se revelează ca Dumnezeu, iar omul vindecat devine simbol al sufletului care trece de la întunericul neștiinței la lumina credinței. În același timp, pericopa constituie un apel permanent la depășirea orbirii spirituale prin smerenie, ascultare și deschidere față de adevărul dumnezeiesc.
Evanghelistul Ioan relatează că, văzând pe omul orb din naștere, ucenicii L-au întrebat pe Mântuitorul: „cine a păcătuit: acesta sau părinții lui, de s-a născut orb?” (Ioan IX, 2). Întrebarea reflectă mentalitatea potrivit căreia suferința este întotdeauna urmarea directă a păcatului personal. Mântuitorul Hristos însă a așezat accentul de la căutarea vinovăției la descoperirea lucrării dumnezeiești: „Nici el n-a păcătuit, nici părinții lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu” (Ioan IX, 3).
Prin aceste cuvinte, Domnul descoperă sensul pedagogic și mântuitor al suferinței. Sfântul Ioan Gură de Aur arată că Mântuitorul „nu spune că omul n-ar fi avut niciun păcat, ci că orbirea sa nu provenea dintr-o vină personală”. Suferința devine astfel loc al întâlnirii cu Dumnezeu și prilej de arătare a slavei Sale.
Momentul vindecării este de o profunzime aparte. Mântuitorul a făcut tină și a uns ochii orbului, trimițându-l să se spele în scăldătoarea Siloamului. Gestul are o puternică dimensiune simbolică. Sfântul Irineu de Lyon vede aici o reînnoire a actului creator: „Domnul a folosit tină pentru a arăta că El este Acela prin Care omul a fost plăsmuit din pământ”. Cel care la început a modelat pe Adam din țărână reface acum firea omenească rănită.
A fost trimis la Scăldătoarea Siloamului, pentru a face ascultare de Dumnezeu. El nu vede încă pe Mântuitorul Hristos, dar ascultă glasul Lui. Tocmai această ascultare deschide drumul vindecării. În spiritualitatea ortodoxă, credința precede adesea vederea; omul merge mai întâi prin încredere, pentru ca apoi să primească lumina.
Vindecarea trupească este urmată de o adevărată judecată spirituală. Fariseii, deși văd minunea, rămân închiși în orbirea inimii. Ei cercetează cu răutate, incapabili să recunoască lucrarea lui Dumnezeu. Orbului vindecat însă i se luminează treptat nu doar ochii, ci și sufletul. La început Îl numește pe Hristos „om” (Ioan IX, 11), apoi „prooroc” (Ioan IX, 17), iar în cele din urmă se închină Lui ca Fiului lui Dumnezeu (Ioan IX, 38). Această creștere lăuntrică reprezintă drumul oricărui credincios către deplina cunoaștere a lui Hristos.
Se observă, așadar, că orbirea fariseilor era mai grea decât cea a celui lipsit de vedere, pentru că ei refuzau lumina adevărului. În fapt, Evanghelia pune față în față două tipuri de orbire: una trupească, vindecabilă prin Har, și alta sufletească, întreținută prin mândrie și împietrire.
Totodată, există o orbire a inimii care se manifestă prin pierderea sensului, prin neputința de a mai vedea prezența lui Dumnezeu în lume și în aproapele. De aceea, minunea orbului din naștere nu aparține doar trecutului, ci devine o chemare permanentă la luminare interioară.
Adevărata vedere se dobândește prin smerenie și rugăciune. Orbului nu i se cere demonstrație intelectuală, ci ascultare și sinceritate. În același fel, omul credincios este chemat să accepte lucrarea lui Dumnezeu chiar și atunci când nu înțelege deplin sensul încercărilor sale.
Vindecarea orbului din naștere este, în cele din urmă, icoana Bisericii însăși. În ea, omul își spală ochii sufletului și învață să vadă lumea în lumina lui Dumnezeu. Minunea nu constă doar în deschiderea ochilor unui om, ci în descoperirea Mântuitorului Hristos ca „Lumina lumii” (Ioan IX, 5), singura lumină care poate birui întunericul existenței umane.
Înțelegem, așadar, că orbirea trupească a fost vindecată prin minune, însă orbirea spirituală se vindecă prin credință plină de nădejde, smerenie și ascultare de Dumnezeu”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie.
