„Bucuria Învierii se împlinește în odihna iubirii lui Dumnezeu”
„Prin iubirea dumnezeiască, suntem chemaţi să ne unim cu Dumnezeu, să ne împărtășim de Harul Său, căci „Domnul a dăruit prin trupul Lui şi trupului nostru învierea şi nestricăciunea, care urmează după Înviere, făcându-ni-Se însăşi pârga învierii, a incoruptibilităţii şi a nepătimirii” din Împărăția lui Dumnezeu, cum învață Sfântul Ioan Damaschin. Fiul lui Dumnezeu a devenit, deopotrivă, început al Învierii și chezășie a Învierii celei de obște, întrucât El „trăieşte” ca Persoană din veci şi până în veci și propovăduieşte prezenţa lui Dumnezeu în însăşi existenţa umană, chemându-ne spre a ne ridica din moartea păcatului și a învia duhovnicește împreună cu El”, a accentuat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la Paraclisul Arhiepiscopal „Nașterea Domnului” din Râmnicu Vâlcea, în a doua zi de Paști.
Înaltpreasfinția Sa a arătat că „Ziua Învierii este prilej de aleasă prăznuire, însă una duhovnicească, spre lucrarea harului, căci bucuria se împlinește în odihna iubirii lui Dumnezeu, care se pogoară peste toată făptura, spre a ne așeza într-o legătură sfântă cu El. Sărbătoarea transcede pe cele materiale și preînchipuie pe cele spirituale și este „însăși strălucirea curată a sufletului, cunoașterea lucrurilor dumnezeiești și cerești”. Ca atare, prăznuirea nu este deplină decât atunci când cea văzută, materială, se împletește cu cea spirituală, punând accent pe prăznuirea duhovnicească, pentru că: „dacă vei prăznui așa și te vei împărtăși de Dumnezeieștile Taine, toată viața ta va fi o sărbătoare, și nu numai o sărbătoare, ci și un prilej de sărbătoare și un Paște, trecere și ieșire din cele văzute spre cele spirituale, unde încetează orice umbră, orice închipuire și toate simbolurile de acum”, după cum învață Sfântul Simeon Noul Teolog.
Pentru aceea, „aleasă şi sfântă zi, Praznic al praznicelor şi Sărbătoare a sărbătorilor“ este numită, cu adevărat, Învierea Domnului, pentru că ea reprezintă o stare nouă, dincolo de fire, în care prăznuim omorârea morții și sfărâmarea iadului, dar și începătura altei vieți, veșnice. Lumea întreagă este chemată la prăznuire și suntem oaspeți ai Praznicului dumnezeiesc de care Fiul lui Dumnezeu, Cel Înviat din morți ne face părtași. Această sărbătoare „atât de mult le covârșește cu înălțimea pe toate, nu doar pe cele omenești, dar chiar și pe cele ce cu sfințenie se săvârșesc în cinstea lui Hristos Însuși, pe cât soarele covârșește stelele”, spune Sfântul Grigorie Teologul.
În plan liturgic, Sărbătoarea Învierii Domnului „constituie misterul central şi dominant al cultului ortodox, care îşi aruncă razele peste întregul an bisericesc“, ea este începutul și sfârșitul tuturor sărbătorilor creștine. De Duminica Învierii este legată ordinea și denumirea duminicilor și a săptămânilor de peste an, apoi perioada Triodului și a Penticostarului. În timpul săptămânii liturgice, Învierea Domnului este serbată în prima zi a săptămânii, duminica, cea care orientează timpul spre viaţa veşnică, printr-o anticipare a desăvârșirii tuturor. De aceea, în lumina Învierii, viețuirea noastră de zi cu zi trebuie să devină una pascală, o sărbătoare continuă, căci Harul lui Dumnezeu lărgește inimile noastre, spre a fi după chipul Celui Înviat”.
