Binecuvântare arhierească la hramul Mănăstirii Dintr-un Lemn

Înaltpreasfinția Sa, continuând cuvântul de învățătură, a arătat că „Sfânta Fecioara Maria este rodul rugăciunilor Sfinților Părinți Ioachim și Ana. Dumnezeu a dat-o părinților săi ca pe un dar care a mângâiat ocara și smerenia acestora. Aceasta a rămas în continuare un dar pentru părinții ei, care au închinat-o lui Dumnezeu, însă virtuțile binecuvântaților săi părinți - rugăciunea, postul și ascultarea de Dumnezeu -, au rodit și în sufletul său. 
A trăit în templul din Ierusalim de la vârsta de 3 ani până la vârsta de 12 ani, o perioadă în care s-a pregătit spre a deveni templu al lui Dumnezeu.
Trupul fără de prihană al Fecioarei va deveni „urzeala înfricoșătoare a Iconomiei”, după descrierea patriarhului Proclu al Constantinopolului, „întru care s-a țesut tunica unirii (Ioan XIX, 23), al cărui urzitor este Duhul Sfânt, a cărei țesetoare a fost Puterea Celui Preaînalt, care a umbrit-o (Luca 1,35), iar lâna, vechea tunică a lui Adam. Firul împletitor era trupul fără de prihană din Fecioara, acul - harul nemăsurat al Celui purtat, iar țesător este Însuși Cuvântul”.
Prin Maica Domnului au ajuns să se săvârșeașcă lucrările iconomiei în Hristos. Pentru aceasta, Biserica o cinstește ca pe „maică a luminii veșnice; a Luminii care a luminat în ceruri oștile îngerești; a luminii care a luminat ochiul negrăit al Serafimilor; al Luminii care a luminat cu luciri strălucitoare soarele; a Luminii care a luminat marginile lumii prin Treime; a Luminii care a zis „Eu sunt lumina lumii”; a Luminii care S-a înălțat și a luminat în ceruri și pe pământ toate”, după cum o numește Sfântul Epifanie.
Maica Domnului este „cea plină de har”, fiind cunoscută ca loc de cuprindere a Celui neîncăput”, a încheiat Înaltpreasfinția Sa.