„Maica Domnului este pârga de bucurie a oamenilor întru Dumnezeu”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie la hramul Paraclisului Arhiepiscopal „Buna Vestire”
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit Sfânta Liturghie în ziua praznicului Bunei Vestiri la Paraclisul Arhiepiscopal din municipiul Râmnicu-Vâlcea. Cu acest prilej, Înaltpreasfinția Sa a sfințit icoanele împărătești de pe catapeteasma bisericii, care au fost restaurate, precum și altarul de vară construit în apropierea lăcașului de cult.
În cuvântul de învățătură împărtășit preoților și credincioșilor, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a arătat că „Maica Domnului s-a făcut pe sine purtătoare a iubirii milostive a lui Dumnezeu față de oameni.
Sfântul Grigorie Palama ne-a încredințat că numai Maica Domnului s-a arătat mai presus de orice fire Mamă a lui Dumnezeu din fire și prin nespusa naștere a devenit Împărăteasă a întregii făpturi din lume, căci prin Cel făcut din ea s-au făcut toate și fără El nu s-a făcut nimic din ce s-a făcut (Ioan I, 3).
Maica Domnului este cea care ni L-a apropiat pe Dumnezeu cel mai mult, din trupul ei luând trup omenesc Fiul lui Dumnezeu spre înomenirea sa. Prin înomenirea Fiului lui Dumnezeu, omul L-a putut vedea pe Dumnezeu și astfel să înțeleagă mai lămurit Cuvântul Său Cel veșnic.
„Glasul Fecioarei, învăța Sfântul Nicolae Cabasila, conduce la Înomenirea Cuvântului Care vine și unește cerul cu pământul. Și așa cum Dumnezeu a zis: «Să fie lumină! Și s-a făcut lumină» (Facere I, 3), așa, odată cu glasul Fecioarei, a răsărit Lumina cea adevărată și S-a unit cu trupul și a fost purtat în pântece Cel ce a venit să lumineze pe tot omul ce vine în lume (Ioan I, 9). O, sfânt glas! O, cuvinte care puteți un lucru atât de mare! O, fericită limbă, care chemi înapoi dintr-o dată toată lumea! O, comoară a unei inimi care cu puține cuvinte ne-a revărsat o grămadă de lucruri bune! Aceste cuvinte au făcut pământul cer, au golit iadul de cei legați în el, a făcut cerul să fie locuit de oameni, a unit pe îngeri cu oamenii, a armonizat un singur cor al celor cerești și al celor pământești în jurul Celui ce este amândouă aceste lucruri: unul (Dumnezeu) fiind, iar altul (Om) făcându-Se”.
Maica Domnului se dăruieşte deplin Cuvântului, nu numai prin Cuvânt, ci prin deplina jertfire a sa pentru Acesta: Podul vieții se naște astăzi, prin care oamenii, câștigând ridicarea din căderea iadului, pe Hristos dătătorul de viață cu laude Îl slăvesc”, a încheiat Înaltpreasfinția Sa.