IPS Varsanufie
-
Ziua Imnului Naţional, sărbătorită la Râmnicu-Vâlcea
În fiecare an, Ziua Imnului Naţional este sărbătorită în mod deosebit la Râmnicu-Vâlcea, unde, acum 171 de ani, a fost intonat pentru prima dată cântecul Deşteaptă-te, române!, pe locul actualului Parc Zăvoi. Manifestările cultural-artistice au culminat luni, 29 iulie, cu un ceremonial religios-militar la fântâna din Parcul Zăvoi şi susţinerea alocuţiunilor oficiale.
29 Iulie 2019 -
Sărbătoarea Cinstirii Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Îndrumătoarea” de la Mănăstirea Ostrov
„Maica Domnului este o adevărată scară cerească și singura care face posibil urcușul omului către Dumnezeu”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la Mănăstirea Ostrov, duminică, 28 iulie, cu prilejul Sărbătorii Cinstirii Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului Îndrumătoarea.
28 Iulie 2019 -
O copie a icoanei Maicii Domnului Grabnic-ascultătoare (Gorgoypikoos) de la Sfânta Mănăstire Dohiariu va fi așezată în Arhiepiscopia Râmnicului
Credincioșii vâlceni sunt așteptaţi în noaptea de joi, 1 august, spre dimineaţa zilei următoare să participe la slujba Privegherii de la Mănăstirea Sfântul Mare Mucenic Gheorghe - Suiești, unde Chiriarhul Râmnicului va așeza o copie a icoanei Maicii Domnului Grabnic-ascultătoare (Gorgoypikoos) de la Sfânta Mănăstire Dohiariu din Sfântul Munte Athos.
24 Iulie 2019 -
Slujire arhierească la Mănăstirea Înălțarea Sfintei Cruci din Budești
În Duminica a 5-a după Rusalii, 21 iulie, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Înălțarea Sfintei Cruci și Sfânta Maria Egipteanca din localitatea Budești, județul Vâlcea. La finalul slujbei, Chiriarhul Râmnicului a binecuvântat clopotele noii mănăstiri.
21 Iulie 2019 -
Slujire arhierească la hramul mănăstirii de sub stânca Izvorului Frumos
Numeroși credincioși au participat sâmbătă, 20 iulie, la sărbătorirea Sfântului Slăvit Prooroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul Mănăstirii Pahomie de la poalele Muntelui Buila. Datorită prezenței credincioșilor, Sfânta Liturghie a fost săvârșită în fața micului locaș de cult de Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, înconjurat de un sobor de preoți și arhidiaconi.
20 Iulie 2019 -
Priveghere de toată noaptea la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu-Vâlcea
Starea firească a rugăciunii, aceasta au căutat să deprindă credincioșii care au participat în seara zilei de 11 iulie spre dimineața zilei următoare la Catedrala Arhiepiscopală Sfântul Ierarh Nicolae din municipiul Râmnicu-Vâlcea la slujba Privegherii, săvârșită la sărbătoarea Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului „Prodromița” („Înaintemergătoarea”). Copia icoanei făcătoarei de minuni se află spre închinarea credincioșilor vâlceni din anul 2015.
12 Iulie 2019 -
Priveghere de toată noaptea la Mănăstirea Sfântul Cuvios Ioan Iacob - Țara Loviștei
În Arhiepiscopia Râmnicului, în ziua de 8 iulie este sărbătoarea Cinstirii sfintei icoane a Maicii Domnului „Kazanskaia” de la Mănăstirea Sfântul Cuvios Ioan Iacob - Țara Loviștei, din comuna Racovița, judeţul Vâlcea. În seara zilei de duminică, 7 iulie, a fost săvârșită slujba Privegherii, care a continuat cu Sfânta Liturghie în noaptea de 8 iulie, săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului.
8 Iulie 2019 -
O nouă „poartă a cerului” în Arhiepiscopia Râmnicului
Jertfa depusă de-a lungul anilor de către comunitatea Parohiei Berislăvești, Protoieria Călimănești, pentru construirea și împodobirea unei noi biserici, a fost încununată prin înveșmântarea în harul Preasfintei Treimi, duminică, 7 iulie. Slujba de târnosire a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, înconjurat de un numeros sobor de preoți și un arhidiacon.
8 Iulie 2019 -
Părintele Arhimandrit Veniamin Micle la ceas aniversar – 80 de ani
În data de 7 iulie, părintele arhimandrit Veniamin Micle împlinește venerabila vârstă de 80 de ani. În semn de recunoștință pentru slujirea depusă la altarul și amvonul bisericii Mănăstirii Bistrița mai bine de 25 de ani, Arhiepiscopia Râmnicului a organizat sâmbătă, 6 iulie, un eveniment omagial la ctitoria ocrotită de Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul.
6 Iulie 2019 -
Târnosire de biserică în municipiul Râmnicu-Vâlcea
În Arhiepiscopia Râmnicului a fost târnosită duminică, 30 iunie, „o nouă poartă a cerului”. Noua biserică a fost înălțată în zona de nord a municipiului Râmnicu-Vâlcea, primind, prin înveșmântarea în harul Duhului Sfânt, hramurile Duminica Sfinților Români și Sfântul Mare Mucenic Mina. Slujba de târnosire și Sfânta Liturghie au fost săvârșite de Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului.
30 Iunie 2019 -
Comemorarea Generalului Paul Teodorescu și a eroilor din Marină și Aviație la Mănăstirea Dintr-un Lemn
Generalul Paul Teodorescu, dar și militarii din Marină și Aviație, care și-au jertfit viața la datorie de-a lungul timpului, au fost comemorați sâmbătă, 29 iunie, la Mănăstirea Dintr-un Lemn, comuna Frâncești din județul Vâlcea, în cadrul unui ceremonial religios-militar. De asemenea, a fost marcată împlinirea a opt decenii de la consacrarea Mănăstirii Dintr-un Lemn drept locaș de închinare al marinarilor și aviatorilor.
29 Iunie 2019