„Sfântul Ierarh Nectarie ne-a împărtășit bucuria cunoaşterii lui Dumnezeu”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie
La sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a săvârșit Sfânta Liturghie la altarul de vară al Catedralei Arhiepiscopale din Râmnicu-Vâlcea.
În cuvântul de binecuvântare împărtășit preoților și credincioșilor, Înaltpreasfinția Sa a arătat că „prezența sfinților este de mult preț pentru întreaga Biserică, comuniunea cu Mântuitorul Hristos realizându-se în Biserică „pentru rugăciunile Sfinților”. Comuniunea noastră cu Mântuitorul Hristos devine tot mai strânsă prin bineplăcuții Săi, aceștia întărindu-ne pe noi pe calea către Împărăția lui Dumnezeu, atât prin exemplul vieții lor, cât și prin harul dumnezeiesc împărtășit nouă.
Sfântul Ierarh Nectarie ne-a împărtășit bucuria cunoaşterii lui Dumnezeu, ca cel învrednicit de Părintele Ceresc de acest mare dar pentru curăția inimii sale, pentru smerenia și dragostea jertfelnică față de semeni. Omul cu viaţă virtuoasă atrage asupra lui harul facerii de minuni, făcându-l lucrător în viețile celor care își deschid inima către Dumnezeu. În acest sens, Sfântul Grigorie Palama arăta că „orice virtute şi imitare a lui Dumnezeu de către noi îl face potrivit pe cel care le posedă pentru unirea dumnezeiască, însă harul săvârşeşte această unire tainică; prin el, Dumnezeu întreg vine să locuiască în întreaga fiinţă a celor ce sunt vrednici de El”.
Apropierea noastră de icoana Sfântului Ierarh Nectarie, de racla cu sfintele sale moaște, ne călăuzesc către cunoaşterea lui Dumnezeu, devenind temelie a creșterii noastre duhovnicești”, a încheiat Înaltpreasfinția Sa.