IPS Varsanufie
-
„Maica Domnului s-a făcut purtătoare a iubirii milostive a lui Dumnezeu față de oameni”, a spus Chiriarhul Râmnicului la Praznicul Bunei Vestiri
În cuvântul de învățătură împărtășit la Praznicul Bunei Vestiri, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a arătat că „Maica Domnului este chivotul Legii şi lăcaşul însufleţit al lui Dumnezeu. De aceea ea poate fi numită și Cer sau mai încăpătoare decât Cerurile întrucât cuprinde în trupul său pe Dumnezeu Cel necircumscris Care Se circumscrie în ea. Cel nemărginit Se mărgineşte în ea. Iarăşi şi iarăşi este vorba de faptul că în ea se împlineşte taina: finitul capabil să cuprindă infinitul”.
25 Martie 2020 -
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie: „Crucea Domnului devine pentru creștin putere de a restabili comuniunea pierdută”
„Crucea este singura cale de intrare în comuniunea Bisericii ca pregustare a celei din Împărăția lui Dumnezeu”, a subliniat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie în cuvântul de învățătură împărtășit în cea de-a treia duminică a Postului Mare.
22 Martie 2020 -
„Sfântul Grigorie Palama învață că omul nu se poate împlini decât prin redobândirea harului necreat al lui Dumnezeu”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie
„Sfântul Grigorie Palama a fost, cu siguranţă, nu doar cel mai reprezentativ teolog al Bisericii Ortodoxe din secolul al XIV-lea, ci, mai ales, cel care a reuşit să sintetizeze în chip exemplar moştenirea duhovnicească lăsată de Părinţii Bisericii. Sfântul Grigorie Palama a împletit strâns tradiția isihastă a Bisericii noastre cu mărturisirea dreptei credințe. A fost un mare teolog și mărturisitor tocmai pentru că era isihast, continuator al unei tradiții vii și bogate, având astfel cunoașterea empirică a lui Dumnezeu”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie în a doua duminică a Postului Mare..
15 Martie 2020 -
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie: „Dreapta credință și mărturisirea ei reprezintă atât elementul de unitate între creștini, cât și garanția prezenței Cuvântului lui Dumnezeu în inima omului”
„Mărturisirea cea mai vie este aceea prin care arătăm, nu în cuvinte multe, ci prin faptele noastre, că Hristos S-a născut cu adevărat în inima noastră”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în Duminica Ortodoxiei la Parohia Vaideeni I din Protopopiatul Horezu.
8 Martie 2020 -
Parastas pentru rromii trecuți la Domnul în timpul lagărelor, deportărilor și robie
Rromii trecuți la Domnul în timpul lagărelor, deportărilor și robie au fost pomeniți, joi, 20 februarie, în cadrul slujbei Parastasului, săvârșită la biserica Înălțarea Domnului din cartierul Ostroveni de Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
20 Februarie 2020 -
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie: „Pilda fiului risipitor ne învață că oricât de păcătoși am fi, nu trebuie să deznădăjduim, ci trebuie să ne venim în fire”
„Omul trebuie să-L caute întotdeauna pe Dumnezeu, mai ales prin pocăință, cu atât mai mult în această perioadă a Triodului, când toate cântările slujbelor, toate cuvintele din Evanghelie nu au altă menire decât de a ne apropia și mai mult de Dumnezeu și de a ne îndrepta sufletul”, a arătat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, duminică, 16 februarie, la Biserica „Sfântul Antim Ivireanul” din municipiul Râmnicu-Vâlcea.
16 Februarie 2020 -
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie: „Trebuie să devenim primitori de Dumnezeu, asemenea dreptului Simeon”
În ziua praznicului Întâmpinării Domnului, duminică, 2 februarie, la Biserica Toți Sfinții din municipiul Râmnicu-Vâlcea a avut loc așezarea noii racle din argint cu părticele din moaștele Sfântului Mare Mucenic Mina. Slujba de binecuvântare a raclei și Sfânta Liturghie au fost săvârșite de Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului.
6 Februarie 2020 -
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a slujit la hramul Facultății de Teologie din Craiova
Praznicul Sfinţilor Trei Ierarhi a fost întâmpinat şi anul acesta cu bucurie la Facultatea de Teologie din Craiova. Evenimentele dedicate cu acest prilej celor trei patroni spirituali au început în dimineața zilei de 30 ianuarie, cu Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, săvârşită la Altarul Catedralei Mitropolitane ,,Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de mir” din Craiova de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, alături de Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului și Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, înconjuraţi de soborul părinţilor profesori.
31 Ianuarie 2020 -
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie: „Avem datoria să-L mărturisim pe Hristos Mântuitorul sufletelor noastre prin modul nostru de viețuire”
Duminică, 12 ianuarie, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a slujit în biserica Parohiei Blidari din Protopopiatul Călimănești.
12 Ianuarie 2020 -
„Sfântul Ioan Botezătorul este model de credință, smerenie și demnitate”, a spus Părintele Arhiepiscop Varsanufie la hramul parohiei Sfântul Ioan din Râmnicu-Vâlcea
În ziua sărbătoririi Soborului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, marți, 7 ianuarie, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a slujit în biserica Sfântul Ioan Botezătorul din municipiul Râmnicu-Vâlcea.
7 Ianuarie 2020 -
„Să păstrăm haina botezului nostru curată, ca să ne apropiem de Dumnezeu și să primim înfierea”, a spus Părintele Arhiepiscop Varsanufie de praznicul Botezului Domnului
Biserica Ortodoxă a prăznuit luni, 6 ianuarie, Sfânta şi Dumnezeiasca Arătare, sau Teofania, adică Botezul Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos în apele Iordanului. În această zi, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit Sfânta Liturghie și slujba Sfinţirii celei mari a apei la biserica Adormirea Maicii Domnului din cadrul Centrului Eparhial.
6 Ianuarie 2020