IPS Varsanufie

  • „Sfântul Gherasim de la Iordan, chipul sfinţeniei și iubirii lui Hristos”

    „Sfântul Gherasim de la Iordan a fost preocupat de viața duhovnicească și a căutat să viețuiască asemenea sfinților care au îmbrățișat cu toată ființa lor voia cea bună a Mântuitorului Hristos. Cu postul, cu privegherea şi cu rugăciunea, a dobândit cereştile daruri și a devenit chipul sfinţeniei iubirii lui Hristos”, a accentuat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, sâmbătă, 4 martie, la hramul paraclisului Mănăstirii Arnota.

    4 Martie 2023
  • Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie: „Iertându-i pe cei care ne greșesc, ne asemănăm cu Dumnezeu”

    „Dacă nouă ne cere Dumnezeu să iertăm greșelile aproapelui nostru, înseamnă că și Dumnezeu îi iartă neîncetat pe aceia care vin la El cu inimă smerită și care își spală întinăciunea păcatelor cu lacrimi de pocăință. Iertarea greşelilor este, așadar, o faptă proprie lui Dumnezeu, cu totul deosebită, și, de aceea, să ne asemănăm bunătății lui Dumnezeu”, i-a îndemnat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, pe cei care au participat la Sfânta Liturghie de la Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai.

    26 Februarie 2023
  • „Smerenia și pocăința l-au întors pe fiul risipitor în brațele tatălui și în casa părintească”

    „Omul despărțit de Dumnezeu trăiește sentimentul de a fi nefericit, întocmai ca fiul risipitor”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, duminică, 12 februarie, la Parohia Teiu din Protoieria Râmnicu-Vâlcea.

    12 Februarie 2023
  • Prăznuirea ocrotitorului spiritual al Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului

    Biserica Ortodoxă l-a pomenit luni, 6 februarie, pe Sfântul Cuvios Varsanufie cel Mare. Cu prilejul zilei onomastice, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a săvârşit Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

    6 Februarie 2023
  • Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie: „Înaintea lui Dumnezeu, omul lipsit de smerenie mai mult se osândește”

    „Omul nu trebuie să lucreze poruncile dumnezeiești în mod mecanic, ci așa cum îi place lui Dumnezeu, Care a căutat mai mult spre smerenia vameșului păcătos, decât spre faptele cele bune ale fariseului mândru. Astfel, poruncile dumnezeiești nu trebuie făcute pentru plăcerea care se naște din facerea binelui, ci tot pentru a-I plăcea lui Dumnezeu prin ele”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, duminică, 5 februarie, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea.

    5 Februarie 2023
  • „Femeia cananeancă s-a încredințat voii lui Dumnezeu, având în inima sa credință, nădejde, dragoste și smerenie”

    „Femeia cananeancă, îndurerată de suferința fiicei sale, a cerut Mântuitorului tămăduirea acesteia „din duh de iubire”. Ea s-a încredințat voii lui Dumnezeu, având în inima sa credință, nădejde, dragoste și smerenie”, a accentuat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, duminică, 29 ianuarie, la Paraclisul Arhiepiscopal „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Drăgășani.

    29 Ianuarie 2023
  • Rugăciune și recunoștință pentru binefacerile primite de la Dumnezeu. Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie la ceas aniversar

    Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a împlinit, marți, 24 ianuarie, vârsta de 55 de ani.  Aniversarea a fost marcată prin rugăciune în Catedrala  Arhiepiscopală din Râmnicu-Vâlcea unde Chiriarhul Râmnicului a săvârșit Sfânta Liturghie și slujba de Te Deum.

    24 Ianuarie 2023
  • Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie: „Zaheu L-a primit pe Mântuitorul Hristos în casa sa, iar Dumnezeu a făcut locaș al Său din inima vameșului”

    „Înainte de a-L întâlni pe Mântuitorul Hristos, Zaheu era preocupat de cele pământești, își cheltuia toate puterile pentru folosul său propriu, în mod egoist, pe când, după ce a auzit chemarea lui Dumnezeu, a fost întru totul preocupat de viața duhovnicească, de mântuirea sufletului său, luptându-se din răsputeri să aibă acces la cerul în care Îl poate primi pe Dumnezeu”, a accentuat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, duminică, 22 ianuarie, la Parohia Bărbătești din Protoieria Horezu.

    22 Ianuarie 2023
  • Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie: „Recunoștința descoperă noblețea sufletească a celui care o practică”

     „Să dăm mulțumire lui Dumnezeu, Care ne-a dat biruința prin Domnul nostru Iisus Hristos!” (I Corinteni XV, 57), nu doar printr-o simplă înșiruire a cuvintelor, ci prin faptele alese și bineplăcute lui Dumnezeu”, a accentuat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, duminică, 15 ianuarie 2023, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea.

    15 Ianuarie 2023
  • Filantropie și Cultură în Arhiepiscopia Râmnicului. Ședința anuală a Adunării Eparhiale. 1.653.046 lei au fost cheltuiți în scop filantropic și educațional

    Sala Gherasim Arhiepiscopul a Așezământului „Sfântul Antim Ivireanul” a găzduit joi, 12 ianuarie 2023, şedinţa anuală a Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Râmnicului, prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie.
    Lucrările au fost precedate de săvârșirea slujbei de Te Deum în Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae” de către Chiriarhul Râmnicului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

    12 Ianuarie 2023
  • Binecuvântare arhierească la hramul Parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul” din Râmnicu-Vâlcea

    În ziua sărbătoririi Soborului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, sâmbătă, 7 ianuarie, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din municipiul Râmnicu-Vâlcea.

    7 Ianuarie 2023
  • „Mântuitorul Hristos a coborât în apele Iordanului și a primit a fi botezat de către Sfântul Ioan Botezătorul pentru a ne face părtași vieții Dumnezeieștii Treimi”

    „Prin Botezul Său, Mântuitorul a oferit firii omeneşti naşterea în Duh. Domnul nostru Iisus Hristos a coborât în apele Iordanului și a primit a fi botezat de către Sfântul Ioan Botezătorul pentru a ne face părtași vieții Dumnezeieștii Treimi”, a accentuat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la Praznicul Botezului Domnului.

    6 Ianuarie 2023

Pagini