generalul Paul Teodorescu

  • Comemorarea Generalului Paul Teodorescu și a eroilor din Marină și Aviație la Mănăstirea Dintr-un Lemn

    Generalul Paul Teodorescu, dar și militarii din Marină și Aviație, care și-au jertfit viața la datorie de-a lungul timpului, au fost comemorați sâmbătă, 29 iunie, la Mănăstirea Dintr-un Lemn, comuna Frâncești din județul Vâlcea, în cadrul unui ceremonial religios-militar. De asemenea, a fost marcată împlinirea a opt decenii de la consacrarea Mănăstirii Dintr-un Lemn drept locaș de închinare al marinarilor și aviatorilor.

    29 Iunie 2019
  • Simpozionul Naţional Biserica şi Armata României – Tradiţiile conlucrării

    Arhiepiscopia Râmnicului în parteneriat cu Academia Oamenilor de Ştiinţă din România şi Centrul de cercetare al conlucrării Bisericii Ortodoxe cu Armata României General Paul Teodorescu cu sediul la Mănăstirea Dintr-un Lemn, a organizat vineri, 28 iunie, în Sala Iosif Episcopul a Casei Sfântul Ierarh Calinic, Simpozionul Naţional „Biserica şi Armata României – Tradiţiile conlucrării” în cadrul căruia a avut loc lansarea numărului 6 al revistei Misiunea.

    28 Iunie 2019
  • Simpozionul Național Biserica și Armata României – Tradițiile conlucrării

    Sala Iosif Episcopul din cadrul Așezământului cultural Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica a găzduit, sâmbătă, 25 iunie,  Simpozionul Național Biserica și Armata României – Tradițiile conlucrării.

    26 Iunie 2016
  • Generalul adjutant Paul (Pavel) Teodorescu

    Generalul adjutant Paul (Pavel) Teodorescu (1888-1981). 
    Vocaţia creativităţii. 125 de ani de la naştere.

    24 Iunie 2016
  • Manifestări științifice organizate de Centrul de Cercetare al Conlucrării Bisericii Ortodoxe Române cu Armata României

    Centrul de Cercetare al Conlucrării Bisericii Ortodoxe Române cu Armata României organizează anual simpozionul: „Biserica Ortodoxa și Armata României – tradițiile conlucrării”.

    30 Iunie 2015
  • Revista Misiunea, Nr. 2, 2015

    Revista Centrului de Cercetare a Conlucrării Bisericii Ortodoxe cu Armata României „General Paul Teodorescu” Anul II, nr. 1 (2) / 2015

     
    23 Iunie 2015
  • Revista Misiunea, Nr.1, 2014

    Revista Centrului de Cercetare a Conlucrării Bisericii Ortodoxe cu Armata României „General Paul Teodorescu” Anul I, nr. 1/ 2014

    23 Iunie 2015
  • Argument

    Înfiinţarea Centrului de Cercetare al Conlucrării Bisericii Ortodoxe Române cu Armata României – „General Paul Teodorescu” constituie demersul cultural pe care Arhiepiscopia Râmnicului şi Instituţiile de comandă, de instructie şi învăţământ militar îl susţin pentru reafirmarea misiunii jertfelnice pe care domnitorii români creştini şi armata din toate timpurile au desfăşurat-o pentru „apărarea Bisericii şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, pentru libertatea şi demnitatea noastră”.

    24 Iunie 2013
  • Organizarea, scopul şi obiectivele Centrului de Cercetare a Conlucrării Bisericii Ortodoxe cu Armata României „General Paul Teodorescu”

    Centrul de Cercetare a Conlucrării Bisericii Ortodoxe cu Armata României „General Paul Teodorescu” va avea sediul la Mănăstirea Dintr-un Lemn şi îşi va desfăşura întreaga activitate cu binecuvântarea Arhiepiscopului Râmnicului, precum şi în cooperarea deplină cu stareța Sfintei Mănăstiri Dintr-un Lemn;

    24 Iunie 2013