Argument

Deşi Biserica a condamnat orice tip de violenţă, totuşi în decursul istoriei sale a fost nevoită, nu de puţine ori, să se pronunţe în mod public asupra legitimităţii conflictelor militare.

În discursul ţinut în şedinţa Senatului din 28 februarie 1924, la discuţia generală asupra „Legii organizării armatelor”, episcopul Vartolomeu Stănescu, al Râmnicului Noului Severin, reaminteşte, citându-l pe Tertulian, că „Mântuitorul, poruncindu-i Sfântului Petru să-şi pună sabia în teacă, a dezarmat pe toţi soldaţii omenirii”. Pe de altă parte însă, prin Fericitul Augustin, s-a arătat că „după Creştinism, războaiele şi armatele nu sunt condamnate decât în abuzurile lor, dar nu şi în datoria de a-şi apăra popoarele şi patria lor”. „Iată, prin urmare – continuă episcopul Vartolomeu Stănescu – pentru ce Biserica lui Hristos binecuvântează armatele când ele stau pe tărâmul moral, după cum, din fericire, au stat de-a pururi, de la apariţia lor şi până astăzi, armatele neamului nostru”.

Poporul român a rezistat pe acest pământ pentru că a avut înţelepciune, putere de jertfă şi de răbdare atunci când nu putea să biruie cu armele. Legitimitatea războaielor de apărare a fost prezentă în conştiinţa poporului român în perioada medievală şi prin reprezentarea în programul iconografic al bisericilor a sfinţilor militari şi mucenici.

Pe de altă parte, Cronicile şi Letopiseţele care consemnează jertfa acestui popor sunt admirabil rezumate în textul inscripţiei de pe Arcul de Triumf din capitala României: „După secole de suferinte, creştineşte îndurate, şi după lupte grele pentru păstrarea fiinţei naţionale, după apărarea plină de sacrificii a civilizaţiei umane, se îndeplini dreptatea şi pentru poporul român...” iar Mesajul Învierii – „Hristos a Înviat” a fost înscris, ca pavăză, pe frontispiciul Mausoleului de la Mărăşeşti.

Preoţii Bisericii nu au fost chemaţi să poarte armele, însă au fost chemaţi să-i întărească sufleteşte pe ostaşii români cărora le-au devenit duhovnici, ţinându-le trează conştiinţa morală sau alinându-le suferinţa.

Duhovnici cu viaţă sfântă au avut şi unii domnitori români. Cu poveţele şi rugăciunile acestora au luptat cu responsabilitate şi jertfelnicie pentru apărarea integrităţii şi demnităţii poporului român şi a credinţei. Pătrunşi de credinţă sinceră, purtând apăsarea pierderii în lupte a vieţilor pentru care erau responsabili înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor domnitorii români au ridicat sfinte biserici şi mănăstiri, cetăţi ale credinţei spre pomenirea jertfei eroilor şi întărirea nădejdii în Dumnezeu.

Rolului duhovnicesc al mănăstirilor i s-au alăturat cel cultural şi social. Cel cultural a însemnat de fapt promovarea valorilor naţionale pe care le apăra armata, iar cel social s-a manifestat, printre altele, prin îngrijirea invalizilor şi a răniţilor, prin grija faţă de văduve şi orfanii de război.

Pentru modul în care şi-au apărat şi mărturisit credinţa unii domnitori au fost aşezaţi în rândul sfinţilor – Sfântul Ştefan cel Mare, Sfântul Voievod Neagoe Basarab, Sfântul Constantin Brâncoveanu – devenind pentru totdeauna modele de slujire jertfelnică şi responsabilă a Bisericii, Statului şi oamenilor.

Devenind necropole domneşti sau păstrând în jurul lor mormintele conducătorilor de oşti sau a eroilor neamului, mănăstirile ortodoxe au ţinut aproape – şi în felul acesta – pe ostaşii armatelor române care şi-au cinstit întotdeauna eroii.

Eroilor neamului, Biserica le-a rânduit o zi de pomenire, le-a alcătuit slujbe şi panegirice – semn al recunoştinţei pentru că s-au jertfit pentru păstrarea valorilor morale şi sociale. Cultul eroilor, adică pomenirea din neam în neam sau din generaţie în generaţie a celor jertfiţi pentru apărarea credinţei şi a patriei, este o adevărată cultură a sufletului românesc.

Din dorinţa de a consemna recunoştinţă faţă de înaintaşi, faţă de eroii neamului românesc, Arhiepiscopia Râmnicului în colaborare cu Universitatea „Ovidius” din Constanţa şi Serviciul lstoric al Armatei au organizat o serie de evenimente spiritual-culturale: Simpozionul Naţional „Istorie, spiritualitate şi eroism”, 21 octombrie 2011, Simpozionul Naţional „Generalul Adjutant Paul (Pavel) Teodorescu (1888-1987) – slujitor al neamului şi ctitor al Bisericii”, 28 iunie 2013, a fost încheiat parteneriatul între Academia Navală „Mircea cel Bătrân" din Constanţa şi Mănăstirea Cozia, a fost lansat volumul „Generalul adjutant Paul (Pavel) Teodorescu (1888-1981) – vocaţia creativităţii”.

 Demersul constituirii CENTRULUI DE CERCETARE A CONLUCRĂRII BlSERlCll ORTODOXE CU ARMATA ROMÂNlEl „GENERAL PAUL TEODORESCU” este rodul şi al următoarelor motive:

• Generalul Paul Teodorescu (1888-1981) a dezvoltat decisiv, cu impact de lungă durată legătura a două categorii de forţe armate, Aviaţia şi Marina, la a căror progrese a contribuit cu devoţiune în perioada 1923-1940, cu Mănăstirea Dintr-un Lemn, Arhiepiscopia Râmnicului şi Mitropolia Olteniei;
• Concomitent cu amplele lucrări de reparaţii şi modernizare a mănăstirii pe care le-a iniţiat şi desfăşurat în principal cu militari aviatori şi marinari între anii 1938-1940, generalul Paul Teodorescu, titularul Ministerului Aerului şi Marinei, a făcut demersuri şi a obţinut, în luna decembrie 1939, aprobările cuvenite ca sfântul lăcaş să devină Altar de închinăciune şi pomenire, peste veacuri, pentru Sufletele eroilor Aviaţiei şi Marinei şi paza celor în viaţă; 
• Dispunerea simbolurilor marinăreşti la stranele bisericuţei de lemn şi cea de zid, a plăcilor ce consemnează rânduiala specială a mănăstirii, a listelor cu cei 312 eroi şi personalităţi ale Marinei şi Aviaţiei constituie, peste ani, mărturii ale înţelegerii complexe de către general a legăturii Armatei cu Biserica;
• Lucrarea desfăşurată la Mănăstirea Dintr-un Lemn, cu semnificaţie spirituală profundă, ataşamentul şi susţinerea soborului de maici până la sfârşitul vieţii sale, contribuţiile aduse la repararea bisericilor din comunele Fundeni, Joiţa (ilfov), Sfinţii Împăraţi (Bacău) şi zidirea bisericii cu hramul „Sf. Teodosia” din comuna Joiţa, pentru care patriarhul lustinian i-a adresat mulţumiri, întregesc dovezile, respectul profund şi iubirea sa faţă de Biserica Ortodoxă, instituţie al cărei rol în viaţa poporului român a înţeles-o din perspectivă pluricomplexă: spiritual, educativ, cultural, economic, politic şi militar;
• Mormântul generalului Paul Teodorescu de la Mănăstirea Dintr-un Lemn, promovarea activităţii sale în rândul pelerinilor de către maici, manifestările ştiinţifice naţionale organizate de Arhiepiscopia Râmnicului au amplificat interesul faţă de personalitatea sa emblematică, pentru înţelegerea şi rolul avut în dezvoltarea legăturilor dintre Biserica Ortodoxă şi Armata Română.