„Sfințenia este realitatea îndumnezeirii omului”, a spus Chiriarhul Râmnicului în Duminica Tuturor Sfinților
„Prezența sfinților în mijlocul Bisericii reprezintă o dovadă vie a nevăzutului Dumnezeu, un izvor de binecuvântări prin harul lui Dumnezeu pe care îl poartă în ele, o întărire în lupta vieții pământești, dar și o mângâiere în aceasta”, au fost cuvintele așezate în inimile preoților și credincioșilor de către Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la finalul Sfintei Liturghii săvârșită la Mănăstirea Comanca.
Continuând cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a subliniat: „Mântuitorul Hristos a adresat fiecăruia dintre noi chemarea la sfințenie: „Fiți, dar voi desăvârșiți, precum și Tatăl vostru Cel Ceresc desăvârșit este” (Matei V,48). Aceasta reprezintă actualizarea îndemnului: „Fiți sfinți, că Eu, Dumnezeul vostru, sfânt sunt!” (Levitic XI,44).
Sfinţii Părinţi arată că Întruparea Mântuitorului Hristos nu a avut alt scop decât mântuirea omului. „Cuvântul lui Dumnezeu S-a făcut om, pentru ca omul să se facă Dumnezeu (după har)”, după cum a învățat Sfântul Atanasie cel Mare.
Omul este chemat să-și însușească modelul de sfințenie, asumându-și transformarea duhovnicească, de la chip al lui Dumnezeu la asemănarea cu El. „Şi după cum corpurile strălucitoare şi cele transparente, atunci când o rază cade peste ele, devin mai strălucitoare şi altă strălucire porneşte din ele, la fel se întâmplă cu sufletele purtătoare şi iluminate de Duh: ele însele devin duhovniceşti şi răspândesc altora harul”, arată Sfântul Vasile cel Mare.
Sfințenia este, astfel, realitatea sălășluirii lui Dumnezeu în sufletul și trupul credinciosului, așa cum spune Sfântul Apostol Pavel: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos este Cel Care trăiește în mine” (Galateni II, 20). Sfântul Grigorie de Nyssa, în Viaţa lui Moise, condiționează trăirea în Hristos de viața duhovnicească și curățirea de patimi: „Duhul Care înfloreşte în oameni nu vine decât în cei ce și-au omorât păcatele”.
Credinciosul trăitor al Bisericii noastre caută neîncetat sfințenia, dar, în același timp, o și recunoaște. Raportarea continuă la sfinți îl face pe credincios să își însușească modul de viețuire al acestora, să devină cumva „în aceeași cugetare cu aceștia”.
Această stare poate fi experimentată în timpul vieții pământești, însă se proiectează pentru veșnicie, întrucât sfinții sunt cea mai clară mărturie a slavei de care se vor împărtăși și trupurile noastre, nu doar sufletele”, a încheiat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie.
