Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie: „Trăirea negrăită a luminii necreate oferă nevoitorului adevărata arvună şi pregustare a comuniunii lui cu Mântuitorul Hristos”

Vederea luminii dumnezeiești ca rod al dreptei credințe și a dreptei făptuiri a fost tema centrală a cuvântului de învățătură, pe care Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie l-a împărtășit obștei Sfintei Mănăstiri Arnota și credincioșilor prezenți la Sfânta Liturghie în ctitoria domnitorului Matei Basarab.

„A doua duminică din Postul Mare reprezintă încă o treaptă  către Sărbătoarea cea Mare a Învierii Mântuitorului Hristos și poartă în calendarul ortodox numele de Duminica Sfântului Grigorie Palama.

Dacă în Duminica trecută, Duminica întâi din Post, am avut înaintea ochilor noștri duhovnicești dreapta credință și am accentuat importanța cinstirii Sfintelor Icoane, arătând că numai prin mărturisirea dreptei credințe vom vedea cerurile deschizându-se (Ioan I, 51), în Duminica aceasta, a doua din Post, se merge mai departe, arătându-se că alături de dreapta credință (ortodoxia), pentru a dobândi Împărăția lui Dumnezeu, mai avem nevoie și de dreapta făptuire (ortopraxia). Credința Bisericii noastre nu este teoretică, ci este credința lucrătoare care, treaptă cu treaptă, îl conduce pe om către vederea luminii dumnezeiești. Spre vederea acesteia, iată că astăzi ni se pune înainte un model vrednic de urmat, și anume cel al Sfântului Grigorie Palama.

Cred că fiecare dintre frățiile voastre v-ați pus întrebarea de ce acum, în a doua Duminică din Postul Mare, Biserica face pomenirea Sfântului Grigorie Palama? Și cu siguranță, răspunsul îl găsim tocmai în pericopa din Evanghelia după Marcu, pe care împreună am ascultat-o acum, la Sfânta Liturghie: Sfântul Grigorie Palama ne întărește, prin viața și învățătura lui, faptul că vindecarea noastră trupească și sufletească, adusă prin iertarea păcatelor, ne va conduce către vederea luminii dumnezeiești, a luminii Învierii. Lucrul acesta sigur nu se poate face fără dorul după Dumnezeu și fără osteneală. Icoana acestui dor și a ostenelii, în pericopa Evangheliei de astăzi, este cea a slăbănogului, purtat de prietenii lui către Hristos: „Și văzând Iisus credința lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îți sunt păcatele tale!” (Marcu 2, 5). Domnul nu le-a auzit din cuvinte credința, ci a văzut-o în faptele lor. Vederea Lui, care pătrunde în cele mai ascunse ale inimii omului, a privit la marea lor credință, dar, în același timp, cu ochii trupești le-a văzut strădania de a-l aduce pe bolnav la El. Credința lor, iată, era vădită în fapte!”.

Înaltpreasfinția Sa a continuat cuvântul de învățătură accentuând rolul pe care l-a avut Sfântul Grigorie Palama în dezvoltarea învățăturii isihaste moștenite de la părinții aghioriți:

„Pentru Sfântul Grigorie Palama, sfântul pus nouă spre cinstire în Duminica aceasta, dar și pentru întreaga tradiție monahală pe care o sistematizează Sfântul Grigorie, singura cale de a atinge adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu, adică împărtășirea reală a trupului și sufletului, unite în inimă de Lumina necreată, este osteneala, asceza, punerea în practică a credinței.

Sfântul Grigorie Palama a fost, cu siguranţă, nu doar cel mai reprezentativ teolog al Bisericii Ortodoxe din secolul al XIV-lea, ci, mai ales, cel care a reuşit să sintetizeze în chip exemplar moştenirea duhovnicească lăsată de Părinţii Bisericii. Sfântul Grigorie Palama este un mare Părinte al Bisericii, care a împletit strâns tradiția isihastă a Bisericii noastre cu mărturisirea dreptei credințe. A fost un mare teolog și mărturisitor tocmai pentru că era isihast, continuator al unei tradiții vii și bogate, având astfel cunoașterea empirică a lui Dumnezeu.

Scrierile Sfântului Grigorie Palama, chiar şi cele dogmatico-polemice, sunt toate expresia unei vieţi duse în rugăciune neîncetată, a unei autentice trăiri a Cuvântului lui Dumnezeu în inima sa prin harul Duhului Sfânt. Sfântul Grigorie Palama a trăit o mare parte a vieţii sale în Sfântul Munte, a fost legat de Sfinţii Părinţi care duceau o viaţă ascetică alături de el şi de aceea a dat expresie experienţei Părinţilor aghioriţi, care în fapt reprezintă experienţa Bisericii Ortodoxe.

Ca teolog isihast, Sfântul Grigorie Palama, accentuează în scrierile lui duhul autentic patristic al acestei spiritualităţi, arătând că omul nu se poate împlini pe el însuşi, ca fiinţă creată după chipul lui Dumnezeu, decât prin redobândirea harului necreat al lui Dumnezeu. Lucrarea harului lui Dumnezeu în viaţa creştinului, începută odată cu încorporarea lui în Trupul lui Hristos la Taina Botezului, este cea care îl face să îşi configureze întreaga viaţă după harul lui Dumnezeu. Omul poate ajunge la îndumnezeire numai prin conlucrarea dintre el şi harul lui Dumnezeu. Această trăire negrăită a luminii oferă nevoitorului adevărata arvună şi pregustare a comuniunii lui cu Mântuitorul Hristos.

În cea de-a doua parte a cuvântului de învățătură, Chiriarhul Râmnicului a prezentat câteva aspecte din viața Sfântului Cuvios Gherasim de la Iordan, cel de-al doilea ocrotitor al Paraclisului Mănăstirii Arnota.

„Tot în duminica aceasta, Mănăstirea Arnota s-a îmbrăcat în haine de sărbătoare pentru că își serbează cel de-al doilea hram al acestui paraclis. În fiecare an, pe 4 martie, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Gherasim de la Iordan, un mare pustnic care a trăit în secolul V, în părțile Tebaidei și apoi în Pustia Iordanului. Sf. Gherasim ducea o viață de nevoință aspră: în Postul Mare, se retrăgea în adâncul pustiei, și ținea post negru, luând doar Sfânta Împărtășanie și nimic altceva. Strângându-se în jurul său o mulțime de ucenici, atrași de faima nevoinței lui și râvnitori la o viață monahală aspră, Sf. Gherasim a întemeiat în anul 460 o mănăstire în deșertul Iordanului.

A fost ales acest al doilea hram al paraclisului, întrucât Mănăstirea  Arnota are un nou ctitor, și acest nou ctitor a fost Înaltpreasfințitul Părinte Gherasim care, din temelii, a refăcut această mănăstire”, a încheiat Înaltpreasfinția Sa cuvântul de învățătură.