Eşti aici

„În biserică, omul devine părtaș al vieții necreate și moștenitor al Împărăției lui Dumnezeu”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie la sfințirea noului lăcaș de cult de la Șirineasa

1 Noiembrie / Viața Eparhiei

„Actul sfințirii subliniază faptul că Dumnezeu a ales să Se facă prezent în lume nu doar prin crearea și susținerea întregii lumi, dar și prin intermediul unor locuri sacre”, a accentuat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la momentul târnosirii noii biserici cu hramurile „Sfântul Cuvios Pahomie cel Mare” şi „Sfântul Teofil cel nebun pentru Hristos” de la metocul din Şirineasa al Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului.

Chiriarhul Râmnicului a arătat că „Biserica este icoană a Împărăţiei Cerurilor şi a veacului ce va să vină. De aceea, comuniunea cu Dumnezeu în Biserică nu este un simplu act de închinare, ci este însoțită de o transformare profundă a omului. Prin Sfânta Euharistie, omul este îndumnezeit, încât devine părtaș al vieții necreate și moștenitor al Împărăției lui Dumnezeu.

Pentru Sfântul Maxim Mărturisitorul, comuniunea pe care o trăim în biserică reprezintă începutul transformării omului în chipul lui Dumnezeu: „comuniunea cu Hristos prin Sfintele Taine este începutul restaurării omului, care se întoarce astfel la asemănarea cu Dumnezeu. Comuniunea este cheia mântuirii, iar Biserica este locul unde această comuniune devine realitate. Așa cum Dumnezeu a intrat în comuniune cu noi prin Hristos, tot astfel și noi suntem chemați să trăim această comuniune în lăcașurile pe care le ridicăm pentru slujirea Lui”.

De aceea, construirea unui lăcaș de cult nu se reduce doar la ridicarea unui edificiu, ci este o chemare la comuniune și un simbol al întâlnirii omului cu Dumnezeu. Totodată, devine o expresie a unității Bisericii și a unității creștine, fiind un semn al voinței lui Dumnezeu de a chema întreaga umanitate la comuniune.

Sfântul Gherman al Constantinopolului sublinia că „Biserica, prin fiecare locaș pe care îl ridică, mărturisește iubirea sa pentru Hristos, iar prin prezența în biserică, credincioșii mărturisesc iubirea lor pentru întreaga creație și pentru mântuirea lumii.”

Construirea unui lăcaș de cult devine și un act de „mărturisire a credinței”, pentru că lăcașurile de cult sunt semne vizibile ale prezenței și iubirii lui Dumnezeu în lume”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie.

Noul lăcaș de cult, a cărei piatră de temelie a fost aşezată în ziua de 8 iunie a anului 2025, se află în apropierea vechii biserici din secolul al XVIII-lea, închinată Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, din localitatea Şirineasa, care a fost distrusă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi care se află într-un amplu proces de restaurare.

Noua biserică a fost construită în stil maramureşan, fiind împodobită cu toate cele necesare sfintelor slujbe: icoane, catapeteasmă, iconostase şi străni, obiecte specifice pentru Proscomidiar şi Sfânta Masă, pentru a servi bunei rânduieli liturgice.

Alte articole despre: