Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie: „Sărbătoarea Nașterii Domnului ne așază întru legătura păcii nesfârșite a lui Dumnezeu”

Înaltpreasfinția Sa a subliniat, totodată, că „Fiorul tainic și bucuria cerească a prezenței Mântuitorului Hristos, prin Întruparea Sa, în cetatea Betleemului, ne călăuzește spre comuniunea noastră cu Dumnezeu și cu lumea întreagă: „Cerul și pământul astăzi s-au împreunat, născându-Se Hristos – spune o cântare a Praznicului. Astăzi Dumnezeu pe pământ a venit și omul la ceruri s-a suit. Astăzi este văzut cu trup Cel din fire nevăzut. Pentru aceasta și noi lăudându-L, să-I strigăm: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pacea pe care ne-a dăruit-o nouă venirea Ta, Mântuitorul nostru, slavă Ție!”.
 Slăvitul Praznic al Nașterii Domnului este începutul mântuirii noastre, pentru că „Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan III, 16) și arătarea tainei celei din veac, căci „Cel netrupesc a intrat în trupul cel văzut și stricăcios, pentru ca fiind văzut să mă învețe și, învățându-mă, să mă povățuiască spre ceea ce nu se vede”.
Fiul lui Dumnezeu a primit în chip smerit nașterea trupească pentru a ne dărui nașterea duhovnicească, înfierea prin har (Galateni IV,6; Romani VIII, 15-17) și ne cere la acest ceas al sărbătorii să ne lăsăm cuprinşi de taina coborârii Sale la noi, căci: „Dumnezeu fiind al păcii, Tată al îndurărilor, a trimis nouă pe Îngerul sfatului cel mare, dăruindu-ne pace”[6], întrucât „El este pacea noastră” (Efeseni II, 14-16) și „Cel Ce stăpâneşte pacea”[7]. Prin Întruparea Sa, Domnul a rupt legătura păcatului și a vădit dragostea lui Dumnezeu, făcându-Se nouă pildă a smereniei și a curăției minții și inimii. De aceea, sufletele noastre pătrunse de nesfârșita iubire dumnezeiască trebuie să strălucească în faţa Cuvântului lui Dumnezeu ca nişte făclii ale iubirii noastre și a buneivoințe între oameni, aducătoare de pace sfântă și bucurie negrăită, râvnind totdeauna binele, ca cei care am cunoscut pe Dumnezeu și am fost cunoscuți de Dumnezeu: „cercetatu-ne-ai pe noi de sus, Mântuitorul nostru, Răsăritul răsăriturilor; şi cei din întuneric şi din umbră am aflat adevărul”.
Fără această legătură de iubire și de comuniune, omul se îndepărtează de Dumnezeu, se înstrăinează de Creatorul și Mântuitorul său. Înstrăinarea, închiderea egoistă în sine, duce la răcirea relațiilor spirituale ale omului cu Dumnezeu și cu semenii săi, la dezbinare și ură, la afundarea sufletului în păcat și, în final, la moartea sufletească. Omul nu trebuie să se mărginească la propria persoană, să fie indiferent de ceea ce se întâmplă în jurul său, ci să-și umple potirul inimii sale cu dragostea jertfelnică ce izvorăște din bucuria pe care ne-a adus-o Fiul lui Dumnezeu prin Nașterea Sa”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului.