Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie: „Pelerinajul de Florii, împreună așezarea noastră pe calea spre Înviere”

Pelerinajul a început la Biserica „Înălțarea Domnului” din cartierul Ostroveni al municipiului, unde Chiriarhul Râmnicului a sfințit ramurile de salcie care au fost oferite preoților și credincioșilor prezenți. În continuare, pelerinii au mers, rugându‑se și intonând cântări specifice sărbătorii Floriilor.
 La Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae”, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a oferit domnului Mircia Gutău, Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea, icoana care a fost purtată în procesiune și a binecuvântat pelerinii, cărora le-a descoperit însemnătatea duhovnicească a pelerinajului: „Adânc nemăsurat al smereniei și al iubirii Mântuitorului Hristos descoperim inimilor noastre la Praznicul Intrării Domnului în Ierusalim și ne-am așezat pe calea împreună-călătoriei cu Fiul lui Dumnezeu în acest pelerinaj, străduindu-ne ca El să sălășluiască în inimile noastre, prin Învierea cea duhovnicească, mai înaintea celei de obște, care le spulberă pe cele vechi și le înnoiește pe toate.

Învierea cea duhovnicească descoperă iubirea lui Dumnezeu, după chipul celei arătate în Betania, unde Mântuitorul Hristos l-a înviat pe Lazăr, atunci când „tristețea pentru el era mare și când cei care-l iubeau îl plângeau cu amar, când tânguirea nu era stăpânită, când vestea despre moartea sa era încă vie și fiecare venea să mângâie pe surorile sale, când vestea morții era sigură și înmormântarea lui cunoscută multora. Atunci a apărut Domnul Învierii, ca să arate puterea dumnezeiască și să întărească nădejdea care stătea pe prăpastia celor legați. Eliberând pe unul din ea, a dat nădejde tuturor”, ne încredințează Sfântul Efrem Sirul.

Era nădejdea că făptura întreagă se va izbăvi din robia stricăciunii, căci Fiul Împărăției a fost trimis ca să biruiască cetatea morții și să Se facă chezaș al Învierii și al vieții veșnice, spre a ne face părtaşi la nemurirea cea dumnezeiască. Fiul lui Dumnezeu este, așadar, Cel Care luminează calea spre Împărăția lui Dumnezeu însă, totodată, este Cel Care a parcurs-o până la asumarea de bunăvoie a Sfintelor Pătimiri, și o parcurge  cu fiecare dintre noi în parte, învățându-ne că putem învia mai întâi duhovnicește, prin puterea Duhului Sfânt, pentru ca, apoi, la Învierea cea de Obște să ne așezăm deplin în iubirea Preasfintei Treimi.

Această așezare este, de fapt, o stare de comuniune care nu poate fi dobândită fără curăția minții încât, doar astfel, putem înțelege sensul răstignirii patimilor trupului din Perioada Postului Mare, pentru a putea cunoaște unirea, prin Duhul Sfânt, cu Hristos cel Răstignit și Înviat.

Efortul ascetic este însoțit acum, după aceste patruzeci de zile de postire, de așteptarea duhovnicească, de ecoul lecturilor evanghelice, de frumusețea cântării liturgice care trimite către imnul tainic al inimii și, totodată, mărturisește că Fiul lui Dumnezeu l-a înviat pe Lazăr, pentru ca, peste câteva zile, Cel fără de moarte să Se sălășluiască în mormânt și, prin Învierea Sa, să ne dăruiască viață veșnică.

Glasul Mântuitorului Hristos a fost chemare la viață pentru Lazăr, cel mort de patru zile, iar Sfinții Apostoli, cele două surori, Marta și Maria, împreună cu toți ucenicii și întreaga comunitate a Betaniei au văzut cât de mare este puterea Sa dumnezeiască, El fiind cu adevărat Învierea şi Viaţa oamenilor. După Înviere, Lazăr a rămas lângă Mântuitorul Hristos, iar noi, privind la dragostea față de Dumnezeu a celui înviat, am căutat să parcurgem timpul acestei zile alături de Domnul, hrănindu-ne sufletește din cuvintele de viață dătătoare, care ne îndeamnă să urmăm lui Hristos, spre a ne împărtăși din mila și iubirea de oameni a multei Sale bunătăți. Pelerinajul este, așadar, continuarea permanentei rugăciuni din această zi și prilejul binecuvântat de a descoperi profunzimile duhovnicești ale pericopelor evanghelice din apropierea acelui „ceas” al Sfintelor Pătimiri de care a vorbit Domnul. Nu doar despre acestea ne-a încredințat, ci, deopotrivă, că este Învierea și Viața și a intrat în Ierusalim ca biruitor și Împărat al cerului și al pământului, aclamat de locuitorii cetății, de cei din Betania și din împrejurimi, dar și de pelerini din întreaga lume care, într-un glas, rosteau: „Osana! Bine este cuvântat cel ce vine în numele Domnului!”

„Osana!” s-a auzit astăzi și pe străzile municipiului Râmnicu Vâlcea în această zi, nu într-un sens comemorativ, ci ca realitate vie și concretă a prăznuirii liturgice, pentru că pelerinajul nu este o simplă călătorie, ci un act liturgic în care intrăm în comuniune cu Dumnezeu și cu toți aceia care mărturisesc că Cel Care a intrat în Ierusalim a dorit ca lumea să aibă viață veșnică, prin Înviere. Pelerinajul de Florii ne descoperă, așadar, că adevărata prăznuire nu poate avea loc în afara comuniunii și a mărturisirii. Aceasta este bucuria sărbătorii luminată de o inegalabilă frumuseţe și de o dumnezeiască strălucire: de a fi în comuniune cu Dumnezeu după aceste patruzeci de zile de radioasă bucurie a postirii, în care, spune cântarea liturgică, „săvârşind cele de suflet folositoare, cerem să vedem şi sfânta Săptămână a Pătimirii, ca să preaslăvim în ea măririle dumnezeirii"[1].

Intrăm în Săptămâna Sfintelor Pătimiri, care este o adevărată „cale” spre Înviere, având această experienţă a rugăciunii, a postirii, a faptelor bineplăcute lui Dumnezeu, care au constituit prilejul transformării lăuntrice, a întării nădejdii în Învierea cea de Obște de care ne-a încredințat Fiul lui Dumnezeu prin învierea lui Lazăr, dar, mai ales, prin învierea propriul Său trup din mormânt, arătând că este Dumnezeu adevărat și Om adevărat.

Această cale este cea care ne conduce către lăcașurile împărătești ale strălucirii de Sus, spre Ierusalimul cel ceresc, prin Taina Crucii și a Învierii Domnului, în alaiul de bucurie al sfinților, și, de aceea, să nu lipsim inimile noastre de simţirea apropierii tainice a lui Dumnezeu, pe care au trăit-o toți aceia care L-au întâmpinat pe Mântuitorul Hristos la porțile Ierusalimului, mărturisind: „Bine este cuvântat, Cel Ce vine în numele Domnului!” (Psalmul CXVIII, 26).

Ne asemănăm acelora prin virtuțile noastre sufletești și, potrivit lucru este, să încercăm, în aceste câteva zile care au mai rămas până la Slăvitul Praznic al Învierii, să ne primenim duhovnicește, pentru a ne uni cu Dumnezeu și pentru a-L păstra în inima noastră!

Rugăm pe Mântuitorul Hristos, Cel ce pe mânzul asinei a intrat în Ierusalim pentru a noastră mântuire, să vă răsplătească osteneala, să vă dăruiască prăznuire duhovnicească, sănătate, bucurie, pace şi multă mângâiere sufletească!”