Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie: „Mărturisirea credinței nu poate fi separată de cunoașterea lui Dumnezeu, care se poate realiza numai pe măsură ce omul se eliberează de patimi și se umple de Harul Duhului Sfânt.”
„Duminica Ortodoxiei a fost așezată la începutul Postului Sfintelor Paști pentru a sublinia legătură profundă între ortodoxie (dreapta credință) și ortopraxie (dreapta viețuire), pentru că mărturisirea credinței nu poate fi separată de asceză, de rugăciune, de întregul efort de sfințire a vieții”, a accentuat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, duminică, 1 martie, la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea.
Înaltpreasfinția Sa a arătat că „în Biserică, mărturisirea credinței devine un act de comuniune și, de aceea, multe dintre formulele dogmatice se regăsesc în rugăciunile zilnice, devenind astfel cadrul întâlnirii între Dumnezeu și om, prin Duhul Sfânt.
Adevărul revelat nu închide misterul lui Dumnezeu într-o definiție, ci îl păstrează deschis comuniunii. Ortodoxia este „dreapta slăvire” pentru că este dreapta participare la lucrarea de sfințire, de îndumnezeire, este sinteza dintre adevăr și iubire dumnezeiască, dintre dogmă și experiență mistică, dintre contemplare și responsabilitate, în care rugăciunea devine respirația continuă a acestei relații.
Astfel, mărturisirea dreptei credințe poate fi făcută printr-o viață trăită în comuniune cu Dumnezeu și cu semenii. De altfel, cunoașterea lui Dumnezeu este inseparabilă de curăția inimii. Dogma exprimă adevărul despre Dumnezeu, dar acest adevăr devine lumină interioară numai în măsura în care omul se deschide lucrării Harului dumnezeiesc și răspunde iubirii lui Dumnezeu.
Biserica este „spațiul” în care adevărul de credință devine experiență a îndumnezeirii. Descoperim în învățăturile Sfinților Părinți care au participat la Sinoadele Ecumenice că aceștia au mărturisit autenticitatea unei vieți trăite în sfințenie. De aceea nu au privit cunoașterea lui Dumnezeu drept un simplu act intelectual, ci ca pe o experiență a îndumnezeirii, în care curăția inimii a fost condiția vederii lui Dumnezeu. Înțelegem astfel că adevărul mărturisit prin formulele dogmatice luminează mintea, însă inima trebuie să devină transparentă față de Harul Duhului Sfânt. De aceea, perioada Postului Mare a fost privită ca o pedagogie a cunoașterii lui Dumnezeu.
Dumnezeu Se face cunoscut în măsura în care omul se smerește și își deschide inima prin rugăciune neîncetată.
Părinții filocalici vorbesc despre trei etape ale vieții duhovnicești: curățirea, luminarea și îndumnezeirea. Curățirea presupune lupta cu patimile și dobândirea smereniei. Luminarea este rodul rugăciunii stăruitoare, când mintea începe să perceapă prezența Harului. Îndumnezeirea este comuniunea deplină cu Dumnezeu, trăită ca pace și iubire negrăită.
Așadar, mărturisirea credinței nu poate fi separată de cunoașterea lui Dumnezeu, care se poate realiza numai pe măsură ce omul se eliberează de patimi și se umple de Harul Duhului Sfânt”, a mai spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie.
