Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie: „Duhul Sfânt plinește lucrarea de mântuire a neamului omenesc, sălășluind în om iubirea Sfintei Treimi”

Înaltpreasfinția Sa a arătat că „Duhul Sfânt S-a pogorât în foișorul cel de sus din Ierusalim, după ce toată lucrarea Domnului Iisus Hristos a fost plinită. Duhul Sfânt este Darul cel mare pe care Fiul lui Dumnezeu L-a trimis în lume, odată cu Înălțarea Sa la ceruri.
Duhul Sfânt S-a pogorât în lume, însă Persoana Sa rămâne o taină de nepătruns și veșnică, oricât s-ar strădui omul să o cuprindă întru evlavioasa slăvire, arătând mulțimea și măreția lucrărilor Lui. De aceea, Sfântul Vasile cel Mare spune că „Duhul depăşeşte orice minte şi arată neputincioasă logica umană, care nu poate reda nici cea mai mică parte a vredniciei Sale”.
Scriitorii filocalici adeveresc faptul că Duhul Sfânt Se cunoaște numai de către aceia în care El se află și lucrează deja. „El este viu şi ipostatic şi totdeauna împreună cu Tatăl şi cu Fiul. El vorbeşte prin Sine Însuşi, lucrează, chiverniseşte şi sfinţeşte”, spune Sfântul Chiril al Ierusalimului, iar cântările Praznicului Pogorârii Sfântului Duh arată că „ izvorăște proorocii, sfințește pe preoți, pe cei necărturari i-a învățat înțelepciunea, pe pescari teologi i-a arătat; toată rânduiala Bisericii o plinește, pentru că peste Apostoli a venit ca un Mângâietor, ca un Bun, ca un Dumnezeu făcător, ca Cel ce pe toate le sfințește, ca Cel ce este Făcător a toate, ca un stăpân și Însuși stăpânitor”.
Este atotcuprinzătoare lucrarea Duhului Sfânt în viața omului, ea putând fi asemănată cu lucrarea sufletului, care pătrunde și dă viață întregului trup. El ne renaște, ne mângâie, ne luminează, ne învață și ne sfințește, mai ales prin lucrarea Sa în Sfintele Taine: în Taina Botezului, Duhul Sfânt „ne îmbracă în Hristos” (Galateni III, 27) și ne naște din nou (Ioan III, 5), ca fii ai lui Dumnezeu; în Taina Mirungerii, ne pecetluiește și ni Se dăruiește pe Sine Însuși, spre a putea crește în asemănarea cu Dumnezeu; în Taina Pocăinței, ne dăruiește vederea păcatelor și ne curățește de orice întinăciune; în Taina Sfântului Maslu, ne mângâie în suferințele noastre, ne iartă și ne vindecă; în Taina Hirotoniei, ne dă puterea de a săvârși înfricoșătoarele Taine; în Taina Nunții, ne întărește dragostea, pe care o umple de har; iar în Taina Euharistiei, după ce preface Darurile de Pâine și Vin, ne învrednicește să ne împărtășim cu „Pâinea cea vie, care S-a pogorât din cer” (Ioan VI, 51). Pe scurt, Duhul Sfânt „ne îmbracă în omul cel nou, cel după (chipul lui) Dumnezeu, zidit întru dreptate şi în sfinţenia adevărului” (Efeseni IV, 24).
Primind harul lui Dumnezeu, cel felurit lucrător, omul cere împreună-lucrarea Duhului Sfânt, adică ajutorul cel de trebuință spre mântuire, pentru a putea să le prefacă pe toate cele slabe și trupești ale vieții sale în puteri duhovnicești și, odată cu sporirea în virtuțile harului, să ajungă la „asemănarea cu Dumnezeu” (Facere I, 26), cunoscând că nu faptele virtuoase în sine mântuiesc, ci numai Duhul Care lucrează în fapte.
Omul viu cu adevărat, care trăiește întru Duhul Sfânt, va fi „ca un pom răsădit lângă izvoarele apelor, care rodul său va da la vremea sa şi frunza lui nu va cădea şi toate câte va face vor spori” (Psalmi I, 3). Iar roadele unui astfel de pom, udat de apele cele de sus, sunt arătate de unul dintre aceia care le-a primit cu îmbelșugare, de Apostolul Pavel, care spune: „Roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia! Împotriva unora ca acestea nu este lege... Dacă trăim în Duhul, în Duhul să şi umblăm!” (Galateni V, 22-25), a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie.