Eşti aici

Învățământ

  • Activități educative în localitatea Dăești

    Cu prilejul Zilei educației, în localitatea Dăești, în cadrul parteneriatelor dintre parohiile Fedeleșoiu, Dăești și a școlile din Dăești și Fedeleșoiu, s-au desfășurat mai multe proiecte educative.

    Rolul educației în formarea personalității a fost prezentat de către preoții și profesorii din comunitate cât și de reprezentanți din cadrul administrației locale sau oameni de presă. Totodată, Ansamblul Datina, coordonat de  profesorul de religie Tița Silviu, a susținut un spectacol de muzică religioasă și muzică tradițional românească.

    6 Octombrie 2017
  • Peste 500 de elevi au participat la activitățile desfășurate la Centrul Eparhial de Ziua educației

    La invitația Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, elevi de la mai multe instituții de învățământ din municipiul Râmnicu-Vâlcea au participat astăzi, 5 octombrie, la manifestările culturale desfășurate cu prilejul Zilei educației.

    5 Octombrie 2017
  • Vernisarea expoziției de icoane din Tabăra de la Mănăstirea Arnota

    Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la Sala Iosif Episcopul a Casei  Sfântul Ierarh Calinic din incinta Centrului Eparhial, a avut loc astăzi, 26 septembrie, Vernisarea expoziției de icoane realizate în tabăra de la Mănăstirea Arnota, desfășurată în perioada 4-8 septembrie.

    26 Septembrie 2017
  • Școala catehetică pentru adulți a început un nou an de studiu biblic

    Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea se desfășoară săptămânal cursuri catehetice pentru adulți.

    20 Septembrie 2017
  • Elevi ai Seminarului Teologic la Școala Universitară de Vară „Rose”

    Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, un grup de 7 elevi de la Seminarul Teologic Ortodox ,,Sfântul Nicolae” din  Râmnicu-Vâlcea au participat timp de două săptămâni (în perioada 28 august - 10 septembrie) la Școala Universitară de Vară ,,Rose” implementată de toate facultățile Universității din Craiova. 

    12 Septembrie 2017
  • Chiriarhul Râmnicului i-a binecuvântat la început de An școlar pe elevii din Drăgășani

    Luni, 11 septembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit slujba de Te Deum și a participat la festivitățile prilejuite de deschiderea  noului  An școlar la Colegiul Național „Gib Mihăescu”, Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu”, Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu” și Liceul Tehnologic „I.C. Brătianu” din Municipiul Drăgășani.

    12 Septembrie 2017
  • Deschiderea Anului şcolar la Seminarul Teologic Ortodox din Râmnicu-Vâlcea

    La Seminarul Teologic Ortodox Sfântul Nicolae  din Râmnicu-Vâlcea a avut loc luni, 11 septembrie, deschiderea solemnă a cursurilor pentru noul an şcolar 2017-2018. 

    12 Septembrie 2017
  • Deschiderea Anului școlar la Orlești

    Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului și sub coordonarea Sectorului de Învățământ și Activități cu tinerii, la început de an școlar s-a săvârșit slujba de Te Deum și binecuvântare a elevilor Școlii Gimnaziale Orlești de către preoții Luca-Georgian Sîia de la Parohia Valea Bisericii și Dragoș Alexandru de la Parohia Orlești, din Protopopiatul Drăgășani.

    12 Septembrie 2017
  • Elevii din Marcea au primit rechizite din partea parohiei

    Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în  Parohia  Marcea din Protoieria Drăgășani s-a desfășurat programul social Donează un ghiozdan. În cadrul activității, un număr de 20 de copii au primit ghiozdane cu rechizite școlare.

    9 Septembrie 2017
  • Tineri din Arhiepiscopia Râmnicului prezenți la ITO 2017

    Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, 55 de tineri din Arhiepiscopia Râmnicului participă zilele acestea la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși, eveniment ce se desfășoară la Iași în perioada 1-4 septembrie.

    1 Septembrie 2017
  • Tabăra de creaţie plastică „Ortodoxie şi Artă”

    Parohia Băbeni I, în parteneriat cu Casa de Cultură „Dragoş Vrânceanu” din Băbeni şi Centrul Judeţean pentru Cercetarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea, a organizat în staţiunea Călimăneşti-Căciulata, a XIV-a ediţie a Taberei de creaţie plastică „Ortodoxie şi Artă”.

    28 August 2017
  • Tabără Națională pentru Tineri la Mănăstirea Bistrița

    În perioada 17-22 august, la Mănăstirea Bistrița din Arhiepiscopia Râmnicului se desfășoară ediția a doua a Taberei Naționale pentru Tineri Tradiție și noutate.

    21 August 2017

Pagini