Elevi ai Seminarului Teologic la Școala Universitară de Vară „Rose”
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, un grup de 7 elevi de la Seminarul Teologic Ortodox ,,Sfântul Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea au participat timp de două săptămâni (în perioada 28 august - 10 septembrie) la Școala Universitară de Vară ,,Rose” implementată de toate facultățile Universității din Craiova.
Proiectul Școlii de Vară ,,Rose”, Craiova 2017, a însumat un număr important de activități spiritual-culturale din care nu au lipsit ateliere de creație, pictură - restaurare icoane, modelaj, cursuri de orientare socială, programe catehetice, cursuri și ateliere de dezvoltare personală, workshop-uri, prezentări picturi murale, serate muzicale, activități de promovare turistică a orasului Craiova dar și vizite duhovnicești în vestitele vetre monahale ale Mitropoliei Olteniei (Tismana, Lainici și Jitianu).
,,Elevii celor două specializări ale Seminarului au avut posibilitatea să descopere prin activitățile întreprinse întreg centrul universitar craiovean, având bucuria de a cunoaște cadre didactice devotate care i-au îndrumat cu multă dragoste în bogatul program al acestui proiect minunat dar și bucurie de a da răspunsurile liturgice la toate slujbele săvârșite în această perioadă.
Slăvim pe Dumnezeu pentru reușita acestei școli universitare de vară, mulțumind totodată pentru binecuvântare părintelui duhovnicesc al Râmnicului, Înaltpreasfintitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie” a precizat coordonatorul grupului de elevi, Arhid. Prof. Dr. Codruț Dumitru Scurtu.