„Mărțișor... din suflet!”
Proiectul „Mărțișor... din suflet!” face parte din programele social-filantropice desfășurate cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, de către Sectorul Social-Filantropic al Arhiepiscopiei Râmnicului și este un proiect de voluntariat.
În cadrul acestuia, un grup de elevi au confecționat felicitări și mărțișoare, pe care mai apoi le-au dăruit beneficiarelor din cadrul Centrului Maternal Troianu, în mod special femeilor însărcinate și mamelor cu copii mici, victime ale violenței în familie. Acțiunea s-a desfășurat în perioada 20 februarie - 1 martie 2017, în semn de dragoste și sprijin față de acele mame aflate în situații sociale dificile.
Odată cu începutul primăverii, ziua de „1 Martie” ne readuce tuturor în inimă acea bucurie a copilăriei, care întotdeauna s-a manifestat sub forma unor mici daruri, flori, felicitări și mărțișoare, dedicate în mod special fetelor și mamelor. Întrucât sunt frumoase aceste tradiţiile româneşti care însoțesc începutul de primăvară, ne dorim ca ele să nu fie uitate, mai ales că acestea contribuie la întărirea sentimentului se dragoste, de prietenie și de comuniune. Acest proiect contribuie și la încadrarea elevilor în acțiuni de voluntariat din care au multe de învățat.
„Prin derularea acestui proiect, ne-am dorit în primul rând antrenarea unui număr cât mai mare de elevi care să participe la realizarea mărțișoarelor, înțelegând importanța voluntariatului și a solidarităţii față de aproapele lor aflat în situaţii dificile, precum și dezvoltarea capacităţii de valorizare și păstrare a tradiţiilor referitoare la mărţisor, contribuind la dezvoltarea experienţei practice a elevilor, prin implicarea acestora în acţiuni plăcute şi constructive”, a subliniat doamna Viorica Adriana Iancu, Asistent social, reprezentanta Sectorului Social-Filantropic al Arhiepiscopiei Râmnicului.
„În scopul cultivării și dezvoltării spiritului de solidaritate cu persoanele aflate în dificultate, am încercat, împreună cu elevii clasei a V-a B de la Școala Nr. 5 din Râmnicu-Vâlcea și cu părinţii acestora, să oferim un sprijin material și afectiv mamelor abuzate și copiilor acestora, pentru care de multe ori o nouă zi implică o luptă pentru supravieţuire. În acest sens, am facut apel la elevii clasei a V-a B de a se mobiliza pentru a realiza mărţişoare şi felicitări. Activitatea a debutat cu procurarea de materiale şi realizarea (într-o serie de ateliere practice) a mărţişoarelor şi felicitărilor. Mărţişoarele vor fi realizate din materiale foarte diverse şi au fost în totalitate produsul activităţii elevilor. Felicitările au fost oferite cu multă dragoste, mamelor abuzate dar și tuturor doamnelor implicate în buna desfășurare a acestui proiect”, a precizat doamna Steliana Stănciulescu, Profesor de Religie la Școala Gimnazială Nr. 5 din Râmnicu-Vâlcea.