Întâlnire de lucru a membrelor Ligii Femeilor Creștine din Arhiepiscopia Râmnicului
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, membrele Ligii s-au reunit la întâlnirea lunară desfășurată în Sala „Iosif Episcopul”. În cadrul acestei întâlniri a avut loc, potrivit tradiției deja conturate, proiectul-tombolă „Bunătăți din cămara membrelor Ligii”, organizat anual la sfârșitul lunii noiembrie. Doamnele participante au donat conserve pregătite în casă, iar fondurile obținute în urma tombolei au contribuit la constituirea sumei necesare achiziționării darurilor ce vor fi oferite copiilor aflați în evidența asociației.
Un moment deosebit al întâlnirii l-a constituit cateheza susținută de Părintele Prof. Dumitru Siluan Scurtu, cu titlul „Întoarcerea la Hristos prin pocăință și mărturisirea Dreptei Credințe. Sfântul Mare Mucenic Iacob Persul”. În expunerea sa, Părintele a subliniat importanța rugăciunii, a pocăinței lucrătoare și a practicării binelui ca modalitate de înnoire lăuntrică și de trăire autentică a credinței.









