„Sfințenia se dobândește prin curățirea sufletească, prin creșterea în virtuți, prin nepătimire și rugăciune neîncetată”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie la Parohia Avrămești
„A trăi în sfințenie înseamnă a ne pune întreaga viață sub ascultarea de Dumnezeu, a-L căuta în tot ceea ce facem, a răspunde iubirii Sale și a ne jertfi pentru ceilalți, precum Mântuitorul Hristos S-a jertfit pentru noi. Deopotrivă, este o chemare la o bucurie sfântă, pentru că nimic nu dă mai multă pace și liniște sufletului decât a fi părtaș la viața și iubirea lui Dumnezeu. Sfințenia se revarsă asemenea unei bune-miresme care îi înconjoară pe cei ce s-au făcut locaș al lui Dumnezeu”, a accentuat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în Duminica Tuturor Sfinților la Parohia Avrămești din Protoieria Drăgășani.
Înaltpreasfinția Sa a spus în cuvântul împărtășit preoților și credincioșilor că „Sfântul Apostol Pavel așază înaintea ochilor noștri sufletești o chemare care cuprinde întreaga noastră viață: „Căutați sfințenia, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul” (Evrei XII, 14). Nu este vorba despre un sfat adresat doar unor oameni aleși, ci despre rostul fiecăruia dintre noi. Omul a fost creat pentru Dumnezeu și nu își află odihna până nu se apropie de El, Izvorul vieții, al iubirii și al sfințeniei.
Încă din Vechiul Testament răsună glasul Domnului: „Sfințiți-vă și veți fi sfinți, că Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sfânt sunt” (Levitic XI, 44). Dumnezeu nu a cerut omului ceva străin de firea sa, ci l-a chemat să redescopere frumusețea pentru care a fost zidit. Sfințenia nu este o podoabă exterioară și nici o simplă împlinire morală, ci împărtășirea din viața lui Dumnezeu, apropierea de El și rămânerea în iubirea Sa. De aceea, întreaga istorie a mântuirii este istoria acestei coborâri a iubirii dumnezeiești către făptura Sa.
Dumnezeu Se descoperă lumii prin lucrarea Harului Său, prin energiile Sale necreate, făcându-Se accesibil inimii omenești fără a-Și pierde taina și măreția. Important este Să-L lăsăm pe Dumnezeu să Se sălășluiască în inima noastră. El nu intră cu zgomot, nu silește, nu constrânge. Vine asemenea unei adieri line, așteptând răspunsul libertății noastre. Bate la ușa sufletului și răbdarea Lui este mai mare decât neputințele noastre. Adesea, inima omului este plină de griji, de gânduri multe, de neliniști și dorințe care nu îi dau pace. În această îmbulzeală lăuntrică, glasul lui Dumnezeu abia se mai aude. De aceea este nevoie de puțină tăcere, de puțină rugăciune, de puțină smerenie, pentru ca sufletul să redescopere prezența Celui Care nu l-a părăsit niciodată. Când Îi facem loc lui Dumnezeu în inima noastră, nu pierdem nimic din ceea ce este cu adevărat al nostru. Dimpotrivă, descoperim că sunt chemați să ne împărtășim din sfințenia lui Dumnezeu.
Însă sfințenia lui Dumnezeu este, în același timp, taină și prezență. Ea rămâne mai presus de orice înțelegere omenească, dar se face simțită în viața acelora care se roagă și care se străduiesc să se asemene lui Dumnezeu prin lucrarea virtuților. De aceea, vedem în chip limpede că acolo unde este smerenie, unde este rugăciune curată, unde este iertare și milostivire, acolo se arată ceva din frumusețea sfințeniei dumnezeiești. Prin umplerea cu sfințenia care vine de Sus, viața omului se transformă, se înnoiește și crește, zi după zi, în asemănarea cu Dumnezeu.
Sfințenia nu poate fi dobândită prin simpla gândire sau prin erudiție. Ea cere o experiență duhovnicească profundă. Aceasta se dobândește prin curățirea sufletească, prin creșterea în virtuți, prin nepătimire și rugăciune neîncetată”, a reliefat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie.
