Membrii Asociației Tinerilor Ortodocși „Sfântul Valentin” din Arhiepiscopia Râmnicului la Biserica „Înălțarea Domnului” - Ostroveni
Membrii Asociației Tinerilor Ortodocși „Sfântul Valentin” din Arhiepiscopia Râmnicului au oferit duminică, 18 ianuarie, răspunsurile la Sfânta Liturghie de la Biserica „Înălțarea Domnului” - Ostroveni, la finalul căreia au prezentat proiectele catehetice-misionare din acest an.
Dedicate Anului omagial al femeilor sfinte, acestea vor cuprinde conferințe, ateliere și întâlniri educative, concerte și activități ludice care să aducă în atenția tinerilor modele autentice de viață creștină.
Un loc important în cadrul întâlnirii l-au ocupat taberele de vară TOM – „Tabăra Oltenia de sub Munte”, proiect de referință al asociației, apreciat pentru rolul său formativ și comunitar.
În acest context, domnul Nectarie Ben Trandafir, Presedintele ATO Valcea a subliniat: „Ne dorim ca activitățile noastre să fie mai mult decât simple evenimente. Anul omagial al femeilor sfinte ne oferă prilejul de a pune înaintea tinerilor modele vii de credință, iar prin taberele TOM continuăm să construim o comunitate în care fiecare tânăr să se simtă valorificat”.
Prezent la întâlnire, părintele consilier Vasile Chima, din cadrul Sectorului Învățământ, Cateheze și Activități cu Tineretul, a evidențiat importanța implicării tinerilor în misiunea Bisericii: „Ceea ce faceți este lucrare misionară autentică. Prin aceste proiecte, tinerii devin mărturisitori ai credinței, aducând aproape de generația lor chipurile luminoase ale sfințeniei”.
Întâlnirea s-a încheiat într-o notă de optimism, participanții exprimându-și dorința de a transforma propunerile discutate în proiecte concrete, spre folosul tinerilor și al comunității.









