Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie: „Prin darurile Duhului Sfânt, omul primește tămăduirea sufletului și a trupului”
„Vindecarea este o lucrare profund spirituală, prin care Duhul Sfânt aduce la lumină taina mântuirii omului. Harul dumnezeiesc, împărtășit prin Sfintele Taine, poate transforma ființa umană, restaurându-i sănătatea, dar și îndreptând-o spre comuniunea cu Dumnezeu. În acest proces, rugăciunea, smerenia, postul și credința au un rol fundamental, fiind mijloace prin care omul se deschide către primirea Harului Duhului Sfânt”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, duminică, 22 martie, la Parohia Găujani din Protoieria Călimănești.
Înaltpreasfinția Sa a arătat că „tatăl îndurerat din Evanghelie a venit înaintea Mântuitorului întru totul smerit, recunoscând puținătatea credinței sale: «Ajută necredinței mele!» (Marcu IX, 24). Acel tată îndurerat nu era un om necredincios, poate nu era nici desăvârșit în credință, însă, cu certitudine, rugăciunea sa a fost sinceră, curată și profundă, fapt pentru care Mântuitorul Hristos a răsplătit-o prin vindecarea fiului său, încredințându-l că «toate sunt cu putință celui ce crede» (Marcu IX, 23). Astfel, rugăciunea smerită a tatălui a devenit o cale de întărire a credinței și de comuniune cu Dumnezeu.
Fiul lui Dumnezeu ne învață că mărturisirea credinței este fundamentul oricărei rugăciuni, iar în acest sens Sfântul Vasile cel Mare reliefa că «rugăciunea este lucrarea credinței, iar credința este puterea de a realiza ceea ce cerem de la Dumnezeu». Credința este, așadar, o trăire reală a prezenței lui Dumnezeu în viața noastră.
Un alt aspect important al pericopei evanghelice este faptul că Mântuitorul nu doar vindecă, ci și îi învață pe cei din jur despre natura rugăciunii și a credinței. După ce demonul este izgonit, ucenicii întreabă de ce nu au reușit ei să vindece copilul. Răspunsul Mântuitorului este clar: «Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieși, decât prin rugăciune și post» (Marcu IX, 29). Aceste cuvinte ale Domnului nostru Iisus Hristos subliniază importanța rugăciunii și a postului în actul vindecării trupești și sufletești. Acestea însă nu trebuie reduse la un anumit context, ci reprezintă o lucrare continuă, în care omul se depărtează de patimi și se deschide lucrării Harului dumnezeiesc. Astfel, rugăciunea devine mijlocul prin care Duhul Sfânt lucrează în inimile credincioșilor, aducându-le pace, lumină și vindecare, iar «postul, învață Sfântul Grigorie de Nazianz, curăță sufletul și trupul, făcându-le un vas curat în care Duhul Sfânt poate să locuiască».
Totodată, vedem că smerenia este liantul virtuților, cheia care deschide inima omului spre primirea Harului dumnezeiesc. Fără smerenie, omul rămâne închis în sine, nereceptiv la lucrarea lui Dumnezeu. Sfântul Grigorie Palama explică faptul că «Duhul Sfânt nu Se pogoară decât asupra celor care se smeresc, care recunosc că nu pot face nimic din propria lor putere, dar care se încred în voința lui Dumnezeu».
Înțelegem, așadar, că prin rugăciune, smerenie, post și credință, omul se face părtaș darurilor Duhului Sfânt. Rugăciunea devine mijlocul prin care omul ajunge în comuniune cu Dumnezeu, smerenia deschide inima pentru primirea darurilor dumnezeiești, postul curăță trupul și sufletul, iar credința face ca toate acestea să fie lucrătoare în actul vindecării, dar și în acela al comuniunii cu Dumnezeu”, a spus, în încheiere, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie.
