Eşti aici

Marșul pentru Viață 2025: „Fiecare om contează”

29 Martie / Învățământ

Sâmbătă, 29 martie, în municipiul Râmnicu Vâlcea a avut loc Marșul pentru Viață 2025, desfășurat sub sloganul „Fiecare om contează”.

 Evenimentul a fost organizat de Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul împreună cu Sectorul Social și Asociația „Tinerilor ortodocși Sfântul Valentin” din cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului și a făcut parte din mișcarea pro-viață organizată la nivel național, care a subliniat valoarea fiecărei vieți și importanța sprijinului oferit femeilor însărcinate aflate în dificultate.

Tema „Fiecare om contează” a reamintit celor prezenți că viața fiecărei ființe umane are o valoare inestimabilă, din momentul concepției și până în veșnicie. Este un apel la solidaritate și responsabilitate, pentru ca niciun copil să nu fie considerat „nepotrivit”, nicio mamă să nu fie lăsată singură și fiecare persoană să fie prețuită pentru unicitatea și valoarea sa.

Participanții la Marșul pentru viață s-au reunit la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” unde a fost săvârșită slujba de Te Deum, la finalul căreia părintele Consilier Vasile Marian Chima a transmis cuvântul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, care a accentuat că „Spiritualitatea Ortodoxă dezvoltă o înaltă şi frumoasă învăţătură referitoare la vocaţia comunitară a omului, la nevoia de dialog şi comuniune a persoanei umane. Ea învaţă că familia este „Biserica de acasă", „Biserica în miniatură", loc al împlinirii şi al realizării trupeşti şi sufleteşti, şcoală a virtuţilor creştine, laborator al mântuirii şi desăvârşirii, un adevărat altar de jertfă. Copiii sunt raza de lumină şi izvorul de bucurie din sufletul părinţilor, toiag bătrâneţilor şi neputinţelor celor care i-au născut şi i-au crescut, multe dintre acestea datorate tocmai grijii şi ostenelii depuse pentru naşterea, creşterea şi educarea lor”.

De la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” pelerinajul a continuat până la Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae” junde toți cei prezenți au cântat „Apărătoare Doamnă” și au rostit rugăciunea „Tatăl nostru”.

Alte articole despre: