Cinstirea icoanei Maicii Domnului „Hodighitria” de la Mănăstirea Cozia
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit miercuri, 4 august, Sfânta Liturghie în altarul de vară al Mănăstirii Cozia, la sărbătoarea Icoanei Maicii Domnului „Hodighitria” sau „Îndrumătoarea”.
Înaltpreasfinția Sa, în cuvântul de învățătură împărtășit preoților, obștii monahale și pelerinilor, a arătat că „o cinstim pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, pentru că este izvor nesecat de milostivire, dar și cea care L-a întrupat pe Cel neîncăput de ceruri, făcând posibilă această îndrumare a noastră spre a-L cunoaște pe Mântuitorul Hristos. Din înălțimea cerului, Hristos Domnul a venit la noi ca să cheme la Sine din stricăciune pe omul întâi zidit, iar îndrumătoare pe calea mântuirii noastre o avem pe Maica Domnului. „Primind plinătatea Celui Ce plinește, o face cu putință de cuprins într-un loc. Dat fiind că în ceruri există această lege: ca cele mai mici să participe la Cel așezat dincolo de ființă prin cele mai mari, iar Fecioara Mamă e incomparabil mai mare decât toate, de aici urmează că prin Ea vor participa toți la Dumnezeu, pe Ea o vor cunoaște loc de cuprindere a Celui neîncăput”, scria Sfântul Grigorie Palama. Totodată, Sfântul Ioan Damaschin o compară pe Maica Domnului cu „tronul cel împărătesc, în jurul căruia stau îngerii de strajă, contemplând pe Stăpânul și Creatorul lor”.
Maica Domnului ne este „Îndrumătoare” și pentru că s-a arătat a fi model pentru trăirea virtuţilor şi împlinirea lor, dar mai ales pentru faptul că, prin înomenirea Mântuitorului Hristos, omul L-a putut vedea pe Dumnezeu”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie.
Cozia este una dintre mănăstirile Arhiepiscopiei Râmnicului în care se păstrează de câteva secole o icoană a Maicii Domnului făcătoare de minuni. În ctitoria voievodului Mircea cel Mare, de pe malul drept al Oltului, de la sfârșitul secolului al XVIII-lea este așezată spre închinare și binecuvântarea credincioșilor icoana Maicii Domnului „Hodighitria” sau „Îndrumătoarea”.