Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie: „Dumnezeu este Cel Care vindecă și dă viață prin Cuvântul și Înțelepciunea Sa”
„La scăldătoarea Vitezda o putere a lui Dumnezeu tulbura apele și numai primul care se arunca în apă se vindeca de orice boală, iar mângâierea era una trupească (Ioan V, 4), însă prin suflarea de viață dătătoare a Duhului Sfânt, sunt spălate păcatele tuturor, mutându-i de la moarte la viața veșnică (Ioan V, 24)”, a accentuat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, duminică, 11 mai, la Parohia Bucșani din comuna Ionești, Protoieria Drăgășani.
Înaltpreasfinția Sa a arătat că „trupește, se vindecaseră mai mulți oameni de-a lungul timpului la Scăldătoarea Vitezda, însă Mântuitorul Hristos îl ridică mai întâi din paralizia sufletească printr-o convorbire duhovnicească în care îl încredințează pe cel ce își așezase nădejdea în milostivirea lui Dumnezeu, timp de treizeci și opt de ani, de frumusețea chipului deplin al iubirii care se dezvăluie în experiența îndumnezeirii, prin îndepărtarea de păcat și așezarea minții în rugăciune.
De aceea, S-a bucurat Domnul găsindu-l în templu, unde i-a spus: „Iată, te-ai făcut sănătos! De acum să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple ceva mai rău!”. Vedem, așadar, că patimile întunecă vederea duhovnicească a omului, ca și întreaga lui viață, iar după ce păcatul se cuibărește în sufletul omului devine pricina bolilor trupești și sufletești.
De aceea, lângă izvorul în care se arăta milostivirea lui Dumnezeu, în îndelunga perioadă de suferință, slăbănogul de la Vitezda a secat izvorul păcatelor din inima sa și a oprit pâraiele bolilor sufletești, după cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur.
Deși la tulburarea apei nu s-a putut vindeca, neavând om care să-l arunce în scăldătoare, Îl întâlnește pe Dumnezeu, Cel Care vindecă și dă viață prin Cuvântul și Înțelepciunea Sa.
Mai înainte de a fi vindecat de Mântuitorul Hristos, slăbănogul și-a întors inima spre rugăciune și smerenie, iar prin ascultare a devenit ucenic al Fiului lui Dumnezeu pe Care Îl va mărturisi în întreaga cetate.
Dacă în urmă cu treizeci și opt de ani, prin neascultare și prin călcarea poruncii dui Dumnezeu, se îndepărtase de Izvorul vieții, acum, ascultarea a devenit izvor de tămăduirea a neputințelor trupești și sufletești, dar și prilej de a se așeza lângă izvorul nesecat al Vieții veșnice. Așadar, starea de mântuire, începe odată cu oprirea păcatului și lucrarea poruncilor lui Dumnezeu, din care vine curățirea de patimi, și se desăvârșește prin asemănarea și unirea lui cu Dumnezeu”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie.