Porțile Mănăstirii Frăsinei rămân deschise pentru credincioși și pelerini, iar duhovnicii îi vor îndruma fără a-și neglija rânduiala athonită și îndatoririle din cadrul obștii
În urma apariției în mass-media a unor informații neadevărate privitoare la schimbarea rânduielilor de la Mănăstirea Frăsinei, Arhiepiscopia Râmnicului reafirmă faptul că, potrivit rânduielilor statornicite de Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului, mănăstirea își rânduiește viața astfel încât să dea dovadă de aleasă și desăvârșită trăire duhovnicească, de practicarea virtuților creștine, de păstrarea rânduielilor la slujbele religioase, de bogată mângâiere sufletească și de pildă de viață creștinească, atât pentru viețuitorii ei, cât și pentru închinători.
Întrucât la Mănăstirea Frăsinei numărul de pelerini și credincioși este redus în cursul săptămânii, iar părinții monahi au datoria de a împlini aspra rânduială athonită și multe alte ascultări în cadrul obștii, Consiliul Duhovnicesc a considerat că este necesară ocrotirea liniștei celor ce viețuiesc în mănăstire, spre a păstra legământul Sfântului Ierarh Calinic, pecetluit cu blestem, neştirbit și neschimbat, spre folosul, zidirea şi propăşirea autentică a vieţuirii călugăreşti.
În acest sens, pentru folosul credincioșilor și al pelerinilor care poposesc la Biserica din Vale, s-a hotărât ca duhovnici iscusiți şi foarte cunoscuți să spovedească şi să îndrume duhovnicește. Astfel, în zilele de sâmbătă, duminică și în sărbătorile din cursul săptămânii, Părintele Arhimandrit Ioanichie Popescu și Părintele Arhimandrit Ioachim Popa vor ieși în întâmpinarea celor ce vin într-un număr mai mare, pentru a săvârși Taina Sfântului Maslu, alte rugăciuni și dezlegări, și pentru a spovedi pe cei care solicită acest lucru.
Preacuviosul Părinte Protosinghel Onisifor Petrescu, starețul Mănăstirii Frăsinei, va rândui, atunci când este cazul, ieromonahi care să ajute pe cei doi duhovnici.
Urmând rânduielilor Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica și pentru păstrarea cu fidelitate a acestora, Consiliul Duhovnicesc a considerat oportun ca, doar în zilele de sâmbătă și în ajun de sărbători, femeile care se află în pelerinaj și nu au posibilitatea de a se întoarce acasă ori manifestă dorința de a participa la slujbele de priveghere să primească sprijin în vederea cazării, în bună rânduială.
În perioada Postului Nașterii Domnului, credincioșii sunt îndemnați să urmeze Mântuitorului Hristos, Care, întrupându-Se, a dat oamenilor cea mai mare pildă de smerenie, pentru ca noi să ne înălțăm la „nașterea cea de Sus” (Ioan III, 3), ca „fii ai lui Dumnezeu” și ai Împărăției cerurilor, și îmbogățiți sufletește de povățuirile duhovnicilor iscusiți ai Mănăstirii Frăsinei să primească fiecare în inima sa, cu multă smerenie, rânduielile stabilite pentru aleasa viețuire și liniște a părinților din obște.