Lucrările Cercului pastoral Orlești
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, joi, 24 martie, la Parohia Orlești I din Protoieria Drăgășani s-au desfășurat lucrările Cercului Pastoral Orlești. Lucrările cercului pastoral au debutat după săvârșirea slujbei de Te Deum.
Tema întâlnirii, „Rugăciunea în viața Bisericii și a creștinului” a fost prezentată de părintele Alexandru Dragoș.
„Rugăciunea este primul rod sau expresia cea mai intimă a credinţei ca dar al lui Dumnezeu. Prin rugăciunea Bisericii, continuată cu „rugăciunea de toată vremea”, adică cu rugăciunea săvârşită în orice loc şi cât mai des, intrăm în legătură vie cu Hristos Domnul şi, prin El, cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. Astfel ne împărtăşim de viaţa lui Dumnezeu Însuşi care este comuniune de dragoste între cele trei Persoane divine. Rodul rugăciunii este tocmai dragostea lui Dumnezeu care se revarsă în inima noastră şi se împărtăşeşte semenilor. Credinciosul care se roagă cu adevărat este plin de iubire faţă de semenii săi şi faţă de toată creaţia care se concentrează în inima sa”, a accentuat părintele Alexandru Dragoș.